Proiectul handbalistic al ACS
Transilvania intră într-o nouă etapă! Secție cu rezultate foarte bune, în cei
nouă ani trecuți de la înființarea clubului, va fi condusă de un nume mare al
acestei discipline.
Mariana Tîrcă, una dintre
sportivele uriașe ale României, devenită apoi un antrenor de succes, cu un
bogat palmares, este noul tehnician coordonator al handbalului de la
Transilvania.
De altfel, cu bucurie ne
amintim că cea mai bună performanță a clubului ACS Transilvania Brașov, medalia
de aur în Campionatul Național de junioare 2, în 2018, a fost realizată cu
Mariana Tîrcă pe banca formației noastre.
“Revin într-o familie a
handbalului cu care am mai colaborat foarte bine. Dovadă au fost și rezultatele
obținute la acea vreme. Bineînțeles, nu se poate face nimic peste noapte, dar
ne dorim să creem un centru de copii și juniori foarte puternic. Să găsim copii
talentați, cu potențial și să îi creștem pentru oraș. Trebuie să recunosc și că
îmi era dor de handbal, colaborarea cu
ACS Transilvania a fost una foarte bună în precedent perioadă, iar acesta a
fost un motiv care m-a făcut să revin. Sunt antrenori tineri la club, iar eu
sunt o carte deschisă pentru ei, îmi doresc să îi ajut dacă simt că au nevoie
de sprijin. Îmi doresc să facem, în acest centru, o echipă sudată, să ne
ajutăm, căci cu cât sunt mai multe păreri, dacă există colaborare și
comunicare, există și progres”, a declarat Mariana Tîrcă, noul antrenor
coordonator al secției noastre de handbal.
Mariana Târcă a intrat în
istoria handbalului, reușind 2.043 de goluri în 335 de meciuri pentru echipa
națională a României, adică o medie de 6,09 goluri/meci sub tricolor.
Prima echipă pentru care a
evoluat a fost Nitramonia Făgăraș, trecând apoi la Rulmentul Brașov, campioana
României la momentul respectiv, cu care, în sezonul 1981-1982 a ajuns până în
semifinalele Cupei Campionilor. A evoluat, apoi, la Știința Bacău și la Oltchim
Râmnicu Vâlcea, ajungând cu acestea până în finala, respectiv semifinalele
celei mai importante competiții contintentale inter-cluburi. În 1993 s-a
transferat în Croația, la Podravka Koprivnica, unde a și câștigat Liga
Campionilor, iar în 1999 a început ultima sa aventură ca jucătoare, la grecii
de la GAS Anagennisi Artas. 14 titluri de campioană națională are Mariana
Târcă, fiind și cetățean de onoare în Făgăraș, Brașov și Koprivnica.
De-a lungul carierei de
antrenor, la senioare a pregătit formațiile Oltchim Râmnicu Vâlcea, Rulmentul
Brașov și Corona Brașov. De altfel una dintre cele mai bune perioade ale
handbalului feminin brașovean se leagă de numele Marianei Tîrcă, în anii 2000, când
Rulmentul câștiga campionatul, Cupa Challenge și ajungea până în finala Cupei
Cupelor. Mai mult, după finalul “erei Rulmentul”, tehnicianul a pus decisiv
umărul la renașterea handbalului în orașul de sub Tâmpa, odată cu formarea
Coronei, în urmă cu mai bine de un deceniu.
Nu în ultimul rând, numeroase
tinere handbaliste din Liga Națională au făcut primii pași pe parchet sau au
trecut, de-a lungul timpului, prin “mâinile” antrenoarei Mariana Tîrcă.