În perioada 15 - 17 noiembrie, la Sala
Polivalentă din București, componentele grupei de performanță a secției de
gimnastică ritmică vor participa la Cupa
României, concurs unde cele mai bune 6 sportive din tară, la fiecare categorie
de vârsta, se vor strădui sa transmită emoția, puterea, ambiția, pasiunea și
bucuria de a practica acest sport magic.
„Printre ele vom fi și noi, gimnastele de
la ACS Transilvania, singurele care vor reprezenta Brașovul în competiție.
Suntem calificate în urma rezultatelor bune de la Campionatul Național de
copii, prin Dudu Arina și Cristescu Petra, ambele în vârstă de 6 ani și prin
Ansamblul Mica Gimnastă”, a spus
Carla Stoica, antrenor al grupei de performanță
în cadrul Clubului Sportiv Transilvania Brașov.
Totodată clubul brașovean va participa și
la Campionatul Naţional de Ansambluri, care se va desfășura în aceeași
perioadă, cu ansamblul de categoria a IV-a, alcătuit din gimnaste cu varsta
cuprinsă între 9-10 ani.
Cristescu Petra, Munteanu Alice, Bogdan Luise, Pavel Patricia, Cogeanu
Anastasia, Spulber Nora, Dudu Arina, Nastasa Bianca, Brânză Iana,
Ungureanu Dalina (gimnaste)
-Carla Stoica (antrenor), Elena Comendant (antrenor maestru și arbitru)