Echipa de handbal feminin, junioare I, a
clubului sportiv Transilvania Brașov a avut un parcurs fără greșeală în cele
două turnee de sală din seria E a campionatului național. În primul turneu de
sală, desfășurat la Sfântu Gheorghe, fetele pregătite de Mariana Tîrcă și Alina
Șorodoc au trecut, pe rând, de CSS Făgăraș, cu 34-23 (19-10), de CSM Ploiești,
cu 44-20 (24-9) și de Dinamo Brașov, cu 32-23 (13-10). La cel de-al doilea
turneu, desfășurat la Făgăraș, fetele de la Transilvania au jucat împotriva
primelor două echipe din clasamentul seriei. În primul joc, Bălăceanu și
compania au trecut de liderul Centrul Național de Excelență Brașov, cu 31-29
(16-15). În cel de-al doilea meci, trupa brașoveană a învins formația CSS
Mediaș, cu 35-26 (21-14). De remarcat că la CS Transilvania Brașov, mare parte
din jucătoare sunt în continuare junioare II. După aceste rezultate, CS
Transilvania Brașov a ajuns pe poziția a patra a clasamentului cu cinci puncte.
În primele runde echipa de sub Tâmpa a fost penalizată cu câte un punct, pentru
că nu a respectat cerințele de vârstă. Echipa Transilvania a câștigat meciurile
pe teren dar cum nu a avut în lot destule junioare I și a jucat cu handbaliste
mai mici de vârstă, a fost penalizată de comisiile Federației Române de
Handbal. Astfel, echipa a început practic o cursă nebună de urmărire de la -5
puncte în clasament. „Vreau să le felicit pe fete pentru modul în care răspund
la antrenamente și la jocuri. Este o plăcere să lucrez cu aceste fete minunate.
Am avut un parcurs foarte bun și cred că această echipă are valoare. Mai avem
mult de lucru, dar cu răbdare putem face ceva foarte furmos la Transilvania”, a
spus antrenoarea junioarelor I de la ACS Transilvania Brașov, Mariana Tîrcă.
Următorul meci oficial pentru această echipă va avea loc în luna februarie,
când Transilvania primește vizita formației CSS Făgăraș.
D.D.