Acest site utilizează fișiere de tip cookie pentru a vă oferi o experiență cât mai plăcută și personalizată.
Parinti

Snooker: Campion național

Tudor Popescu e campion național!

 

În etapa a zecea, ultima din ediția 2024 a Ligii Naționale de Snooker, sportivul legitimat la ACSTransilvania a ajuns în finală, meci pierdut cu 4-2 în fața lui Tudor Chițu. 

Datorită punctelor acumulate de-a lungul sezonului, Tudor a încheiat campionatul pe primul loc. 

Festivitatea de premiere va avea loc în data de 15 decembrie, după finala Trofeului Printul Dimitrie Sturdza. Ultimul act și festivitatea de premiere ale acestei competiții vor fi transmise în direct pe TVR Sport.

 

Baschet la Școala 11

Ghiță Răzvan Mihai așteaptă la sală copii care îndrăgesc baschetul și vor să-l practice într-un cadru plăcut.

 

Absolvent al Facultății de Educație fizică și sporturi montane , specializare kinetoterapie, antrenorul “piticilor” noștri are 32 de ani și a practicat baschetul, de la “mini”, la junior și până la seniori (CSS Târgoviște, Corona Brașov și CSU Brașov). Urmează cursurile de masterat în sport, pentru a-și urma visul, fiind totodată în “board-ul” unei mulinaționale, în domeniul alimentației.

 

Vă așteptăm la baschet, copii!


Pentru detalii și înscrieri: 0722915560 / 0744311 266

Antrenor nou la volei!

Vino la volei, în cea mai bună echipă!

Unul dintre sporturile foarte dragi nouă, prezent în familia Transilvania  încă de la înființare, are două noi grupe.

Cel care le are în grijă este Robert Remus Vătafu, om cu un frumos istoric ca jucător (CSS Tulcea, Delta Tulcea și ASA Buzău, IIRUC Calculatorul București), atât pe plan intern cât și internațional, dar și cu experiență ca antrenor.

La școlile nr. 1 și 31, luni și miercuri, sunt așteptați la sală micuți care își doresc să pășească în acest minunat sport.

Detalii și înscrieri - 0757082970

HANDBAL: Colaborare cu Ferencvaros

Oficial al lui Ferencvaros, în vizită la #ACSTransilvania

 

Cu bucurie, l-am avut printre noi, în aceste zile, pe domnul Kiss Sándor Zoltán, oficial al cunoscutului club maghiar, totodată inițiator al unui programul de dezvoltare a handbalului de juvenil din nord-vestul țării noastre. Program susținut de secția de handbal a Ferencvaros-TC.

Experimentatul om de handbal s-a întâlnit cu antrenorii, dar și cu membrii staff-ului administrativ al ACS Transilvania, un prim pas către o colaborare menită să susțină dezvoltarea secției noastre de handbal, una care are deja un renume la nivel național.

“Sincer, am o impresie foarte bună despre ceea ce am găsit aici. Lucrez într-un proiect cu caracteristici asemănătoare, dar aceasta este un aspect secundar. În primul rând, apreciez că un loc unde se pune inimă, suflet pentru copii, în fața altor interese, este unul cu șanse bune de reușită. Rezultatele de aici, atmosfera, colegialitatea, pregătirea antrenorilor, mi-au plăcut mult. Antrenoarele sunt tinere, foarte bine pregătite, foste jucătoare, iar acesta este alt lucru care contează. Și la Ferencvaros, atmosfera și identitatea este dată de faptul că mulți dintre antrenori sunt foști jucători ai clubului. De asemenea, condițiile de pregătire sunt bune. Realist vorbind, nu pot fi comparate cu cele de la academiile maghiare, dar acolo guvernul investește mult, Însă chiar sunt condiții bune, cu posibilitate de creștere și în acest sens. Sunt convins că din această cooperare o să iasă o treabă bună. Cred că ceva lipsește, deocamdată, handbalului juvenil românesc, această modernitate, aspectul acesta contemporan. Dacă se reușesc anumite schimbări, într-un interval de 6-10 ani se pot vedea îmbunătățiri considerabile și putem se va putea compara cu handbalul juvenil din țările scandinave, Franța sau chiar Spania”, a spus domnul Kiss Sándor Zoltán, la finalul vizitei.

 

BASCHET – Campionatul Municipal București

Echipa de minibaschet, la prima aventura importantă din acest sezon

Micuții noștri participă la Campionatul Municipal București. La această competiție iau startul  peste 300 de echipe, la toate categoriile de vârstă.

"Este prima competiție la care rezultatele vor conta cu adevărat. Deși mai avem încă un an de minibaschet, e timpul să ne obișnuim și cu presiunea rezultatului, dar în același timp mai importanta va fi experiența pe care o vom cumula. Plecăm încrezători și determinați sa mai urcam o treapta pe scara  baschetului", a spus antrenorul Răzvan Angheluță.

 

🆚Laguna Sharks (negru), ora 12.00, la Școala 108

🆚Dan Dacian (galben), ora 15.00, la Colegiul Național Iulia Hasdeu.

HANDBAL - Transylvania Winter Cup, la ediția cu numărul 3

Între 10 și 12 ianuarie 2025, la Brașov se va desfășura turneul dedicat junioarelor 1, 2, 3 și 4.

4 săli, cel puțin 4 meciuri pentru fiecare echipă, handbal și multă bucurie, în cadrul celui mai mare turneu juvenil din pauza de iarnă.

Pentru mai multe detalii:

www.funsports.ro/Competitii/Transylvania_Winter_Cup_3.html

Persoane in acest articol : .

Volei la Școala 19

Micuțele voleibaliste pregătite de Alina Iacob așteaptă la sală și alte fete, născute în 2007 și mai mici, care vor să cunoască tainele acestui grațios sport.

Antrenamentele au loc marți și joi, de la ora 18.00.

 

Pentru detalii și înscrieri, 0786859738.

Forțe proaspete la handbal!

O tânără antrenoare intră în familia Transilvania!


Cu bucurie anunțăm faptul că Alexandra Saucă  este noul membru al colectivului secției de handbal. Tânăra antrenoare a început handbalul la Buhuși, evoluând în competițiile juvenile și la Bacău. A făcut apoi pasul către Constanța, unde a încheiat perioada junioratului la CSS1, iar la nivel de senioare a purtat tricoul formației CS Neptun.

De-a lungul carierei, a avut parte de numeroase distincții individuale, în cadrul turneelor în care participat alături de echipele sale.

Se alătură acum cu bucurie și poftă de muncă staff-ului nostru, urmând a se ocupa de grupe de copii născuți în 2012 și mai mici. Tânără, serioasă, devotată colegilor și handbalului, va fi aproape de micuții noștri, încercând să le ofere cât mai mult din tot ceea ce a acumulat în viața sportivă și nu numai!


 

Mariana Tîrcă este noul antrenor coordonator al handbalului de la ACS Transilvania

Proiectul handbalistic al ACS Transilvania intră într-o nouă etapă! Secție cu rezultate foarte bune, în cei nouă ani trecuți de la înființarea clubului, va fi condusă de un nume mare al acestei discipline.

Mariana Tîrcă, una dintre sportivele uriașe ale României, devenită apoi un antrenor de succes, cu un bogat palmares, este noul tehnician coordonator al handbalului de la Transilvania.

De altfel, cu bucurie ne amintim că cea mai bună performanță a clubului ACS Transilvania Brașov, medalia de aur în Campionatul Național de junioare 2, în 2018, a fost realizată cu Mariana Tîrcă pe banca formației noastre.

“Revin într-o familie a handbalului cu care am mai colaborat foarte bine. Dovadă au fost și rezultatele obținute la acea vreme. Bineînțeles, nu se poate face nimic peste noapte, dar ne dorim să creem un centru de copii și juniori foarte puternic. Să găsim copii talentați, cu potențial și să îi creștem pentru oraș. Trebuie să recunosc și că îmi era dor  de handbal, colaborarea cu ACS Transilvania a fost una foarte bună în precedent perioadă, iar acesta a fost un motiv care m-a făcut să revin. Sunt antrenori tineri la club, iar eu sunt o carte deschisă pentru ei, îmi doresc să îi ajut dacă simt că au nevoie de sprijin. Îmi doresc să facem, în acest centru, o echipă sudată, să ne ajutăm, căci cu cât sunt mai multe păreri, dacă există colaborare și comunicare, există și progres”, a declarat Mariana Tîrcă, noul antrenor coordonator al secției noastre de handbal.

Mariana Târcă a intrat în istoria handbalului, reușind 2.043 de goluri în 335 de meciuri pentru echipa națională a României, adică o medie de 6,09 goluri/meci sub tricolor.

Prima echipă pentru care a evoluat a fost Nitramonia Făgăraș, trecând apoi la Rulmentul Brașov, campioana României la momentul respectiv, cu care, în sezonul 1981-1982 a ajuns până în semifinalele Cupei Campionilor. A evoluat, apoi, la Știința Bacău și la Oltchim Râmnicu Vâlcea, ajungând cu acestea până în finala, respectiv semifinalele celei mai importante competiții contintentale inter-cluburi. În 1993 s-a transferat în Croația, la Podravka Koprivnica, unde a și câștigat Liga Campionilor, iar în 1999 a început ultima sa aventură ca jucătoare, la grecii de la GAS Anagennisi Artas. 14 titluri de campioană națională are Mariana Târcă, fiind și cetățean de onoare în Făgăraș, Brașov și Koprivnica.

De-a lungul carierei de antrenor, la senioare a pregătit formațiile Oltchim Râmnicu Vâlcea, Rulmentul Brașov și Corona Brașov. De altfel una dintre cele mai bune perioade ale handbalului feminin brașovean se leagă de numele Marianei Tîrcă, în anii 2000, când Rulmentul câștiga campionatul, Cupa Challenge și ajungea până în finala Cupei Cupelor. Mai mult, după finalul “erei Rulmentul”, tehnicianul a pus decisiv umărul la renașterea handbalului în orașul de sub Tâmpa, odată cu formarea Coronei, în urmă cu mai bine de un deceniu.

Nu în ultimul rând, numeroase tinere handbaliste din Liga Națională au făcut primii pași pe parchet sau au trecut, de-a lungul timpului, prin “mâinile” antrenoarei Mariana Tîrcă.

Persoane in acest articol : .

Stam acasa! Totul va fi bine!

Persoane in acest articol : .

Transilvania Training Day

21 - 22 septembrie 2019, Coresi Shopping Resort Brasov
Persoane in acest articol : .

Moș Crăciun la micii atleți

Sportivii ACS Transilvania au participat la serbarea de final de an organizată de Asociatia Judeteana de Atletism Brasov.

Micuții antrenați de Adriana Mirea au colindat, alături de sportivii cluburilor afiliate AJA, acasă la unul din partenerii noștri, Coresi Shopping Resort.

Le dorim atleților noștri, familiilor lor, tuturor celor ce susțin activitatea secției, dar și tuturor celor ce fac parte din familia atletismului brașovean un final de an liniștit și rezultate cât mai bune în 2019!

Persoane in acest articol : .

Parcurs perfect la J3M

Juniorii 3 au disputat astăzi ultimul meci din sezonul regulat al Campionatului Național. 50-29 (29-6) cu LPS Brașov.

În cifre, prima parte a campionatului a arătat cam așa: 🔟 meciuri, 🔟 victorii, 28 de puncte, 434 goluri marcate-260 goluri primite.

Felicitări băieților, prof. Titus Donosa, prof. Dorin Cian și staffului, pentru parcursul excelent din această toamnă, în Seria F! Mulțumiri părinților și susținătorilor!

Vacanță plăcută, sărbători liniștite!

Din ianuarie revenim la treabă, porniți pentru greul care începe în Grupa Valoare din care facem parte!

Persoane in acest articol : .

Victorie și în ultimul meci la J2F din 2018


ACS Transilvania - CSS Dinamo 37-22 (22-8). Al 11-lea succes din tot atâtea meciuri, cu goluri Alicia Gogîrlă 9, Georgiana Adelina Olaru 7, Medena Păcurariu 5, Necula Rebeca 4, Vieru Sorina Elena 4, Timi Hadnagy 2, Iulya Ciobotariu 2, Diana Petrea 2, Andreea Buțura 2, Oana Borș 1. Au mai jucat astăzi: Maria Badea, Florina Buruiana, Daria Dragomirescu și portarii Nicoleta Petre, Andreea Caldare și Dziadyk Ioana.

Simona Gogirla și fetele ei au un parcurs de excepție în Seria D a Campionatului Național: lideri cu 30 de puncte, 409 goluri marcate - 200 goluri primite.

Felicitări fetelor, staff-ului și mulțumiri celor ce sunt aproape echipei la fiecare joc.

Luăm pauză, ne bucurăm de sărbători și revenim în ianuarie pentru ultimele trei partide din grupă, cu HC Activ CSO Plopeni, CSS Fagaras si CSS Sfantu Gheorghe, iar apoi atacăm Grupa Valoare.

Badmintonul a încheiat toamna atelierelor de la Coresi

Am încheiat atelierele sportive din această toamnă din Piața cu Copaci cu micuții de la badminton.

Puștii pregătiți de Dan Stegaru s-au jucat duminică după amiază la Coresi Shopping Resort, gazda noastră în weekenduri, încă din luna septembrie. Mulțumim #Coresi!

Pe micuții noștri sportivi de la badminton îi găsiți la Școala nr. 25 din cartierul Răcădău, unde așteptăm și alți copiii care își doresc să înceapă această interesantă disciplină sportivă.

Programul antrenamentelor: Luni si Miercuri: 14.00-15.00 /15.00-16.00. Marti si Vineri: 18.00 - 19.00

Detalii la nr de telefon 0735 523 676.

Persoane in acest articol : .

Petrecere de Crăciun la junioarele mari de la handbal

Junioarele mari de la handbal au scris ultima filă a poveștii lui 2018 într-un decor de sărbătoare.

Am împodobit bradul, am colindat...le-am ținut pumnii fetelor de la naționala României, în finala mică de la Euro, împotriva Olandei.

Am depănat amintiri, ne-am dedicat poezii amuzante, am dansat și ne-am bucurat unii de alții. Ne-am făcut planuri pentru 2019 și am promis să ne fim aproape în drumul, deloc ușor, pe care îl avem în față.

Ne-am bucurat să avem alături părinții și apropiații, iar gazde ne-au fost cei de la La Vâltoare Bran.

Sărbători fericite și liniștite și gânduri bune!

Weekend plin pentru micuții handbaliști de la Transilvania

Două zile pline au avut micuții handbaliști de la ACS Transilvania, în weekendul trecut.

👉Sâmbătă, junioarele 5 au primit vizita colegelor mai mari, junioarele 1 și 2, celor din urmă purtându-le noroc în confruntarea câștigată pe terenul Coronei Brașov, 36-24.
👉Duminică, am avut plăcerea să găzduim, la Școala Gimnazială nr. 11, oaspeți de la CSM București. Cu acest prilej, au avut loc jocuri amicale între formațiile noastre și ale clubului bucureștean, la minihandbal fete și băieți, dar și la babyhandbal fete.

Momente plăcute, din toate punctele de vedere, pe care promitem să le repetăm!
Persoane in acest articol : .

Al doilea turneu din CN - U13 la baschet găzduit de Transilvania

Al șaselea turneu din Campionatul Național de baschet U13, al doilea găzduit de ACS Transilvania, s-a desfășurat în weekend la sala de sport a Liceului Teoretic "George Moroianu" din Săcele.
Competiția a înregistrat următoarele rezultate:

➡️ABC Magic Satu Mare - ACS Transilvania 50-43
➡️BC Lions Craiova - ABC Magic Satu Mare 64-47
➡️ACS Transilvania - BC Lions Craiova 33-53

După o toamnă cu multe meciuri, la prima experiență în Campionatul Național, băieții lui Zeljko Bunanja iau o binemeritată pauză, urmând a reveni la jocurile oficiale în prima parte a lui 2019.

Persoane in acest articol : .

Fete de 10!

 #sunday #sunnyday. 🌞

Duminică însorită pentru ACS Transilvania, după un joc perfect în etapa a zecea a Campionatului Național de junioare 2. Victorie cu Corona Brașov, în deplasare, scor 36-24 (16-12).

Au marcat pentru echipa noastră: Alicia Gogîrlă 18, Georgiana Adelina Olaru 9, Diana Ellena 3, Oana Borș 2,

Andreea Buțura 2, Medena Păcurariu 1, Vieru Sorina Elena 1. Felicitări!!!

Fetele antrenate de Simona Gogirla și Alina Sorodoc continuă parcursul fără greșeală în Seria D, 10 victorii în tot atâtea jocuri și conduc în clasament, cu 28 de puncte.

De remarcat atmosfera de meci, cu destui spectatori în tribunele Sălii Sporturilor, astfel de partide ridicând, din toate punctele de vedere, cota competițiilor juvenile din handbalul românesc.

Încheiem anul 2018 la J2F cu un joc împotriva lui CSȘ Dinamo Brașov, duminică, 16 decembrie, la sala Școlii Gimnaziale nr. 11.

12 sportivi de la ACS Transilvania convocați la loturile nationale de handbal

ACS Transilvania Brașov are nu mai puțin de 12 handbaliști angrenați în acțiunile loturilor naționale, în această perioadă.

Astfel, cinci sportive antrenate de Simona Gogărlă se află în aceste zile la Centrul Olimpic de la Izvorani, unde participă la un stagiu al lotului național de junioare. Nicoleta Petre, Gogîrlă Alicia, Necula Rebeca, Oana Borș și Georgiana Adelina Olaru au răspuns convocării antrenoarelor Carmen Buceschi, Mia Rădoi și Lili Ștefan, echipa urmând a disputa o „dublă” cu reprezentativa similară a Danemarcei, jocuri programate sâmbătă și duminică.

Totodată, Bianca Andreea Lupașcu și Ioana Bălăceanu, cea din urmă împrumutată în Liga Națională, la SCM Râmnicu Vâlcea, se află între  cele 20 de sportive convocate pentru un cantonament al lotului national de tineret. Acesta se desfășoară în perioada 26 noiembrie – 5 decembrie, la Râmnicu Vâlcea, după care lotul pregatit de antrenorii Carmen Amariei, Cristi Preda și Ildiko Kerekes Barbu vor face o deplasare la Astrahan, în Rusia, unde va avea loc un puternic turneu.

La băieți, tot cinci convocari au venit pe adresa ACS Transilvania. Călin Rusu, Silviu Odobeșteanu, Donosa Victor, Vieru Denis și Eric Sala, componenți ai trupei pregătite de Titus Donosa, vor participa, pe 9 decembrie, la a doua acțiune a Programului Talent al Federației Române de Handbal, acesta desfășurându-se cu scopul formării echipei naționale de cadeți.


„Ne bucură nespus faptul că se văd rezultatele eforturilor noastre, pe care le depunem la secția de handbal. La fete avem piramidă completă, au început să crească și băieții, echipa de juniori 3 având rezultate excelente în Campionatul Național. Avem un număr considerabil de handbaliști care se află în circuitul loturilor naționale, acesta fiind unul dintre obiectivele pe care ni le-am propus atunci când am pornit la drum. Sperăm să menținem această linie și, totodată, să  confirmăm și prin rezultatele din campionatele de fete și băieți, iar aceasta în primul rând tot pentru ca jucătorii noștri să progreseze și să poată face, în viitor, pasul către marea performanță la seniori”, a spus Marius Fetti director al ACS Transilvania Brașov.

Persoane in acest articol : .

Primul turneu oficial al sezonului pentru junioarele 4

Junioarele 4 de la handbal au avut două zile pline de jocuri, în primul turneu din faza județeană a Campionatului Național.

Fetele pregătite de Alina Șorodoc și Cristi Filip  au trecut de HC Veraflor (18-1), Kids Tâmpa (18-5), Golden Kids (21-6) și CSȘ Dinamo Brașov (15-2), pierzând duelurile cu Corona Brașov (12-23), Sporting Ghimbav (8-18) și CSȘ Făgăraș (20-21).

Un prim test în sezonul 2018-2019, cu numeroase meciuri într-un scurt interval de timp, pentru micuțele noastre handbaliste, cărora le dorim succes și pentru viitoarele turnee!

Baschetbaliștii U13 au jucat „acasă” a patra etapă din Campionatul Național

ACS Transilvania Brașov a găzduit una din grupele etapei a patra din Campionatul Național de baschet U13, în acest weekend, la sala de sport a Liceului Teoretic „George Moroianu” din Săcele. Băieții pregătiți de muntenegreanul Zeljko Bubanja au învins pe ABC Magic Satu Mare (47-40) și au pierdut în fața lui BC Lions Craiova (46-51). Al treilea meci al competiției s-a încheiat cu scorul de 72-51 pentru echipa din Craiova.

„Băieții s-au descurcat bine, la fel cum au făcut-o și în cele trei turnee precedente din acest sezon. Sunt toți mai mici decât categoria de vârstă pentru care evoluează acum și îi pregătim pentru sezoanele următoare. Ne dorim să aibă parte de o experiență cât mai utilă, ceea ce se și întâmplă, duelurile din Campionatul Național ajutându-i să progreseze de la un turneu la altul”, a afirmat Zeljko Bubanja, antrenorul baschetbaliștilor de la ACS Transilvania.

Proiect cofinanțat de Consiliul Județean Brașov.

Persoane in acest articol : .

Junioarele 1, în linie dreaptă spre finalul sezonului regulat

Sezonul regulat al Campionatului Național de handbal – junioare 1 se apropie de final, ACS Transilvania Brașov fiind lider în Seria D înainte de ultimele două etape.

Fetele antrenate de Simona Gogîrlă au învins în etapa a 8-a, în deplasare la HC Activ CSO Plopeni, scor 35-21 (13-6), cu goluri semnate de Elena Jimbu 7, Gogîrlă Alicia 6, Bianca Lupașcu 4, Sorina Vieru 4, Georgiana Olaru 4, Andreea Bujor 3, Lorena Andreea Necula 2, Cristina Pînzaru 2, Medena Păcurariu 2 și Necula Rebeca 1.

Pentru Transilvania, formație care are 15 puncte în clasament, urmează cele mai importante teste ale sezonului regulat, cu Centrul Național de Excelență Brașov (14 puncte) pe 21 noiembrie și Corona Brașov (11 puncte) pe 24 noiembrie.

„Felicit fetele pentru atitudine și rezultate, chiar dacă am întâlnit adversari accesibili. Am încercat și am reușit în mare parte să realizăm tot ce am lucrat la antrenamente. Urmează meciurile cu CNE și Corona, în care sperăm să confirmăm forma bună și traiectoria ascendentă pe care ne aflăm, să avem aceeași exprimare în joc sau chiar mai bună. Practic, sunt ultimele două jocuri ale junioarelor 1 din acest an calendaristic și sperăm să încheiem cu două victorii. Pentru a reuși rezultate bune, avem nevoie să jucăm cât mai exact, cu cât mai puține greșeli, cu ambiție, atitudine și voință”, a spus Simona Gogîrlă.

Victorii și la J2-fete și J3-băieți

Cealaltă echipă antrenată de fosta mare handbalistă, cea de junioare 2, a învins în weekend în deplasare la CSM Gloria Buzău, scor 45-24 (27-9) - goluri Alicia Gogîrlă 17, Oana Borș 8, Alexandra Păcurariu 6, Georgiana Olaru 6, Rebeca Necula 3, Sorina Vieru 3, Timeea Hadnagy 1, Andreea Buțura 1 și conduce în Seria D, după 8 etape, cu 22 de puncte.

Și băieții de la juniori 3 au continuat seria succeselor „pe linie”, trecând cu 28-25 (15-16) de CSȘ Făgăraș. Handbaliștii antrenați de Titus Donosa, care se află pe primul loc în Seria F (16 puncte), s-au impus prin reușitele lui Victor Donosa 10, Călin Rusu 6, Raul Manea 4, Denis Vieru 3, Silviu Odobeșteanu 2, Erwin Faff 2 și Cezar Donosa 1.

Proiect cofinanțat de Consiliul Județean Brașov.

Persoane in acest articol : .

Sportivii ACS Transilvania au participat la Memorialul

În acest weekend, la București a avut loc Memorialul "Rotaru" la badminton, ultima etapă înainte de Campionatul Național U15, care se va desfășura la Timișoara, peste două săptămâni.

La competiția din capitală, ACS Transilvania a avut doi sportivi, Denis Munteanu și David Negoiță (foto 1), la probele de simplu-băieți și dublu-băieți. "Băieții au avut o evoluție bună, ăierzând chiar în fața câștigătorilor concursului și având chiar și o minge de set în partida cu aceștia. Evoluția lor ne dă speranțe pentru un loc pe podium la Campionatul Național", a spus antrenorul Dan Stegaru.

Tot la Memorialul "Rotaru" s-a desfășurat și o probă pentru copii U9 nelegitimați, care pot evolua în CN doar din 2019. Sportiva ACS Transilvania, Amalia Vlad (foto 2, în negru), a pierdut un singur meci, la limită, tot în fața celei care a câștigat competiția. "Și evoluția Amaliei ne dă încredere că în anul următor ne vom putea clasa pe podium", a mai precizat antrenorul Dan Stegaru.
Persoane in acest articol : .

Juniorii 3 si juniorii 4 s-au întors neînvnși de la Târgoviște

Echipele de handbal juniori 3 și juniori 4, antrenate de Titus Donosa, au avut parte de jocuri de pregătire foarte bune, în compania formațiilor CSȘ Târgoviște, Concordia Chiajna și CS Viitorul Pitești, la Memorialul Robert Bucă.
Antrenamente bune, mai ales în perspectiva reluării Campionatului Național de juniori 3, în weekendul următor, când Transilvania va întâlni pe LPS Brașov.
Persoane in acest articol : .

Zi perfectă pentru baschetbaliștii lui Zeljko Bubanja

Echipa de baschet U13, antrenată de Zeljko Bubanja, a obținut două victorii în al treilea turneu din Campionatul Național U13, la Râmnicu Vâlcea. ACS Transilvania - ACS Junior Craiova 65-55 și ACS Transilvania - CSȘ BCN Vâlcea 55-42.
Băieții noștri au 3 victorii și 3 înfrângeri până în prezent, rezultate excelente, în vederea formări unei echipe pentru următorul sezon, în condițiile în care toți jucătorii din lot sunt născuți în 2007 sau mai mici, cel puțin un an sub categoria la care evoluează acum.
Persoane in acest articol : .

ACS Transilvania, dublă victorie cu CSȘ Sfântu Gheorghe în Campionatul Național de handbal junioare

Echipele de handbal junioare 1 și junioare 2 ale ACS Transilvania Brașov au reușit o dublă victorie, în acest weekend, în Campionatul Național de handbal, împotriva formațiilor similare ale CSȘ Sfântu Gheorghe.

Sâmbătă, echipa de junioare 1 de la Transilvania a revenit la jocurile oficiale, după o săptămână de pauză, învingând cu 46-25 (19-11), meci din prima etapă a returului Seriei D, disputat la Școala Gimnazială nr. 11 Brașov. Au marcat pentru trupa antrenată de Simona Gogîrlă: Alicia Gogîrla 7, Bianca Lupașcu 6, Jimbu Elena 5, Pacurariu Medena 5, Andreea Bujor 4, Vieru Sorina 3, Olaru Georgiana 3, Cristina Marin 3, Necula Rebeca 3, Lorena Necula 3, Pinzaru Cristina 2 și Buțura Andreea 2. Junioarele 1 de la ACS Transilvania se află la egalitate de puncte (11), în fruntea seriei, alături de Centrul Național de Excelență Brașov.

Duminică, junioarele 2 s-au impus la Sfântu Gheorghe cu 40-21 (22-10), prin reușitele semnate de Oana Borș (12), Alicia Gogîrlă (11), Rebeca Necula (6), Georgiana Olaru (4), Maria Badea (2), Diana Petrea (2), Daria Dragomirescu (1), Sorina Vieru (1) și Andreea Buțura (1). Partida a prilejuit și debutul cu gol al micuței Dariei Dragomirescu, sportivă născută în 2005, în condițiile în care CN de junioare 3 este destinat fetelor născute în 2002-2003 sau mai mici. Trupa antrenată de Simona Gogîrlă conduce clasamentul Seriei D, cu 7 victorii din tot atâtea partide.

Persoane in acest articol : .

ACS Transilvania, dublă victorie cu CSȘ Sfântu Gheorghe în Campionatul Național de handbal junioare

Echipele de handbal junioare 1 și junioare 2 ale ACS Transilvania Brașov au reușit o dublă victorie, în acest weekend, în Campionatul Național de handbal, împotriva formațiilor similare ale CSȘ Sfântu Gheorghe.

Sâmbătă, echipa de junioare 1 de la Transilvania a revenit la jocurile oficiale, după o săptămână de pauză, învingând cu 46-25 (19-11), meci din prima etapă a returului Seriei D, disputat la Școala Gimnazială nr. 11 Brașov. Au marcat pentru trupa antrenată de Simona Gogîrlă: Alicia Gogîrla 7, Bianca Lupașcu 6, Jimbu Elena 5, Pacurariu Medena 5, Andreea Bujor 4, Vieru Sorina 3, Olaru Georgiana 3, Cristina Marin 3, Necula Rebeca 3, Lorena Necula 3, Pinzaru Cristina 2 și Buțura Andreea 2. Junioarele 1 de la ACS Transilvania se află la egalitate de puncte (11), în fruntea seriei, alături de Centrul Național de Excelență Brașov.

Duminică, junioarele 2 s-au impus la Sfântu Gheorghe cu 40-21 (22-10), prin reușitele semnate de Oana Borș (12), Alicia Gogîrlă (11), Rebeca Necula (6), Georgiana Olaru (4), Maria Badea (2), Diana Petrea (2), Daria Dragomirescu (1), Sorina Vieru (1) și Andreea Buțura (1). Partida a prilejuit și debutul cu gol al micuței Dariei Dragomirescu, sportivă născută în 2005, în condițiile în care CN de junioare 3 este destinat fetelor născute în 2002-2003 sau mai mici. Trupa antrenată de Simona Gogîrlă conduce clasamentul Seriei D, cu 7 victorii din tot atâtea partide.

Persoane in acest articol : .

100 de copii la prima ediție a „Cupei Transilvania” la atletism

Aproximativ 100 de sportivi au participat sâmbătă dimineață la prima ediție a "Cupei Transilvania" la atletism, comptiție destinată categoriior Copii I (2005-2006), Copii II (2007-2008) și Copii III (2009 și mai mici), atât la masculin cât și la feminin.️
Micuții atleți de la CSM Brașov, ACS Insport Brașov, LPS Brașov, CSȘ Sfântu Gheorghe, CS Țara Bârsei, CSU Brașov, Școala 5 Brasov și ACS Transilvania Brașov au concurat, la sala de atletism de pe strada Panselelor (Brașov) la probele de sprint și săritură în lungime, în fața unui public numeros, părinți sau simpli spectatori.
„A fost un eveniment reușit, o premieră pentru clubul nostru, pe care ne propunem să o repetăm și în anii următori, mai ales că ne-am bucurat de o prezență numeroasă. Mulțumim tuturor celor care au răspuns invitației noastre - sportivilor, cluburilor și părinților și îi așteptăm pe toți și la următoarea ediție”, a declarat Marius Fetti, director al ACS Transilvania Brașov, club organizator al evenimentului, în colaborare cu Asociația Județeană de Atletism Brașov.
„Este o competiție nouă și este important că s-a plecat la acest drum. Sperăm ca acest concurs să crească de la an la an, pentru că s-a demonstrat că atletismul «are priză» la copii, mulți dintre ei îndreptându-se către acest sport. Sperăm ca în viitor să avem la Brașov o sala și un stadion de atletism care să ne ofere condiții bune pentru a putea crește această ramură sportivă”, a afirmat și Silviu Prescornițoiu, președintele Asociației Județene de Atletism Brașov.
„Ne-am dorit să  facem cunoscut și acest sport frumos, practicat de mulți copii ai Brașovului și nu numai. Au participat cluburi din Brașov și Sfântu Gheorghe, iar împreună cu Asociața Județeană de Atletism și colectivul de arbitri am reușit să organizăm această primă ediție, în cadrul căruia am putut, cu toții, să vedem cum stau sportivii noștri la două probe importante ale atletismului, un bun prilej de verificare a nivelului lor”, a spus și Adriana Mirea, antrenor al secției de atletism de la Transilvania

Rezultate:
Sprint

-C1 - fete: Stupu Iulia (LPS), Manea Medeea (CSM), Boldizsar Zsanett (CSȘ Sfântu Gheorghe).
-C2 - fete: Văduva Amalia (CSM), Sofia Ciobotaru (LPS), Todor Ana (CSȘ Sfântu Gheorghe).
-C3 - fete: Dobrică Sara (Transilvania), Gavrilă Diana (CSM), Brânduș Ana (LPS).
-C1 - băieți: Ancuțoiu Vlad (CSU), Lazăr Ștefan (CSM), Gergo Imre (CSȘ Sfântu Gheorghe).
-C2 – băieți: Timiș Eric Cristian (ACS Transilvania), Mihaly Szabolocs (CSȘ Sfântu Gheorghe), Frunteș Călin (LPS),
-C3 – băieți: Vânău David (Transilvania), Panaite Ștefan (Transilvania), Munteanu Andrei (Insport).
Săritura în lungime
-C1 - fete: Boldizsar Zsanett (CSȘ Sfântu Gheorghe), Iulia Stupu (LPS), Maia Georgescu (CSȘ Sfântu Gheorghe).
-C2 - fete: Văduva Amalia (CSM), Fabiana Boghiu (LPS), Sofia Ciobotaru (LPS).
-C3 - fete: Dobrică Sara (Transilvania), Gavrilă Diana (CSM), Ioana Izabela Raț (Transilvania).
-C1 - băieți: Lazăr Ștefan (CSM), Ancuțoiu Vlad (CSU), Gergo Imre (CSȘ Sfântu Gheorghe).
-C2 – băieți: Timiș Eric Cristian (ACS Transilvania), Frunteș Călin (LPS), Oană Ilie (Insport).
-C3 – băieți: Munteanu Andrei (Insport), Engel Ruben (LPS), Miklos Hunor (CSȘ Sfântu Gheorghe).

Persoane in acest articol : .

Medalie de bronz la „ansambluri” la Cupa Sportul Studențesc

În acest weekend a avut loc „Cupa Sportul Studenșțesc” la gimnastică ritmică, la care Clubul Sportiv Transilvania Brașov a fost reprezentat de patru sportive antrenate de Carla Stoica. Cea mai bună clasare a acestora a fost la categoria ansambluri, unde s-au ales cu medalia de bronz.

Celelalte rezultate ale micuțelor gimnaste de la Transilvania în competiție au fost: categoria 6 ani - Munteanu Alice - locul 4 și Bogdan Luise - locul 5; categoria 7 ani - Spulber Nora - locul 4; categoria 8 ani - Ungureanu Dalina - locul 5.

A fost o competiție de verificare pentru Cupa României și Campionatul Național de ansambluri. Am concurat cu niște cluburi foarte puternice din București și Ploiești. Un eveniment puternic și o felicităm pentru organizare pe Alexandra Piscupescu. Concursul a fost organizat pe mai multe nivele, noi fiind înscrise la nivel A, adică alături de cele mai bune gimnaste. Am avut evoluții bune și sunt mulțumită de fete. Ne întoarcem în sala de antrenament mai determinate, cu un plus de entuziasm și nerăbdătoare pentru concursurile care vor urma”, a spus Carla Stoica, antrenoare la secția de gimnastică ritmică a Clubului Sportiv Transilvania, proiect cofinanțat de Consiliul Județean Brașov.

Persoane in acest articol : .

Victorie cu repetiție pentru Transilvania în fața Coronei

Echipa de junioare 1 a Clubului Sportiv Transilvania a învins, sâmbătă, pe Corona Brașov, în etapa a 5-a din Seria D a Campionatului Național de handbal, scor 31-26 (15-13).

Cu două absențe importante în formația antrenată de Simona Gogîrlă, Rebeca Necula și Diana Petrea, ambele accidentate, scorul a fost unul strâns până la jumătatea reprizei secunde, fetele de la Transilvania trecându-și în cont numeroase ratări, chiar în poziție de unu contra unu cu portarul advers.

Spre final, formația gazdă a fructificat mai bine șansele de gol și s-a desprins decisiv pe tabelă, multe dintre componente reușind astfel a doua victorie în fața celor de la Corona, după ce s-au aflat pe teren și la succesul cu 35-21, în urmă cu două etape, la junioare 2.

ACS Transilvania încheie neînvinsă turul primei faze a Campionatului Național, la egalitate de puncte (9) cu Centrul Național de Excelență Brașov.

Pentru ACS Transilvania au marcat: Alicia Gogîrlă 11, Georgiana Olaru 9, Sorina Vieru 3, Cristina Pînzaru 2, Oana Muntean 2, Cristina Marin 1, Andreea Bujor 1, Lorena Necula 1, Bianca Lupașcu 1.

Cealaltă echipă antrenată de Simona Gogîrlă, cea de junioare 2, a trecut fără probleme, duminică, de HC Activ CSO Plopeni, scor 48-23 (25-10) și este lider în Seria D, cu punctaj maxim după cinci runde.

Au marcat pentru Transilvania: Oana Borș 14, Alicia Gogîrlă 12, Georgiana Olaru 6, Medena Păcurariu 5, Vieru Sorina 4, Alexandra Ciobotariu 3, Maria Badea 2, Andrada Buțura 1, Florina Buruiană 1.

„Ne-am dorit mult să câștigăm meciul cu Corona și am reușit acest lucru prin atitudine, ambiție și dăruire, așa că trebuie să le felicit pe fete. În partida cu Plopeniul nu s-a pus vreun moment problema învingătoarei, dar le-am spus jucătoarelor mele că trebuie să ne respectăm și să tratăm toate jocurile serios și mă bucur că m-au ascultat”, a declarat Simona Gogîrlă, antrenoarea junioarelor mari de la ACS Transilvania Brașov.

Formația de juniori 3, antrenată de Titus Donosă, se află în pauză competițională până pe 5 noiembrie.

Participarea echipelor de juniori mari în Campionatul Național de handbal reprezintă un proiect cofinanțat de Consiliul Județean Brașov.

.............

Lot Junioare I și II: Oana Muntean, Cristina Marin, Ramona Olar, Carla Gnadt, Ana Dulgheriu, Stefania Mărginean, Cristina Pînzaru, Andreea Bujor, Evelyn Kicsi, Bianca Lupașcu, Elena Jimbu, Lorena Necula, Georgiana Olaru, Medena Păcurariu, Andreea Căldare, Sorina Vieru, Andreea Buțura, Maria Badea, Alice Gogîrlă, Rebeca Necula, Nicoleta Petre, Florina Buruiana, Diana Petrea, Timeea Hadnagy, Oana Borș, Daria Dragomirescu, Alexandra Ciobotariu, Lenuța Rusu, Mara Savin, Dziadyk Ioana.


Persoane in acest articol : .

Meci spectacol la junioare I, între ACS Transilvania și Centrul Național de Excelență

Etapa a patra a Campionatului Național de handbal dedicat junioarelor I a prilejut meciul dintre Centrul Național de Excelență Brașov și ACS Transilvania Brașov, cu echipa aflată sub tutela FRH în rol de gazdă.

Partida a fost una „încinsă, cu destule răsturnări de scor, CNE conducând la pauză (18-17), iar elevele Simonei Gogîrlă preluând conducerea în partea a doua, în mai multe rânduri, scorul final, 33-33, fiind decis în ultimele secunde.

Pentru ACS Transilvania au marcat: Alicia Gogîrlă 14, Sorina Vieru 6, Rebeca Necula 6, Georgiana Olaru 4, Bianca Lupașcu 1, Medena Păcurariu 1, Cristina Pînzaru 1.

După patru etape, cele două echipe au câte 7 puncte, ACS Transilvania fiind lider al Seriei D, la golaveraj.

Cealaltă echipă de la Transilvania pregătită de Simona Gogîrlă, cea de junioare II, a câștigat fără probleme jocul cu CSȘ Dinamo Brașov, 47-19 și conduce la rândul ei în Seria D. Au marcat pentru Transilvania: Oana Borș 8, Diana Petrea 8, Georgiana Olaru 6, Sorina Vieru 5, Rebeca Necula 5, Medena Păcurariu 4, Florina Buruiană 4, Maria Badea 2, Alicia Gogîrlă 2, Andreea Buțura 1, Alexandra Ciobotariu 1.

„Am avut o etapă cu două meciuri importante, pentru că noi ne respectăm adversarul, indiferent de numele acestuia. Au fost partide bune în pregătirea a ceea ce va urma pentru noi, adică un campionat de anduranță. Ne-am dorit să câștigăm partida cu Centrul de Excelență, dar cred că am intrat puțin relaxate în teren, iar adversarele au știut să taxeze acest lucru. Pot să spun că am făcut meci egal pe greșelile noastre și pe dorința și ambiția fetelor de la Centru. Este un duș rece, care trebuie să ne facă să luăm în serios toate jocurile și să evoluăm așa cum știm mai bine, a spus antrenoarea junioarelor mari de la Transilvania.

 

Doi juniori III convocați de FRH pentru „Programul Talent

Echipa de juniori III, antrenată de Titus Donosa, a învins la CS Dinamo Brașov, scor 46-19 - goluri Raul Manea 9, Călin Rusu 7, Silviu Odobeșteanu 7, Denis Vieru 5, David Chicomban 3, Cezar Constantinescu 3, Erwin Faff 3, Valentin Danciu 3, Victor Donosa 3, Cezar Donosa 2, Răzvan Dumitrașcu 2, conducând Seria F cu punctaj maxim.

În altă ordine de idei, doi dintre juniorii III, Călin Rusu și Silviu Odobeșteanu, au fost convocați de Federația Română de Handbal pentru cantonamentul de pregătire „Programul Talent, care se va desfășura în perioada 14-19 octombrie, la Complexul Olimpic de la Izvorani.

„Sunt mulțumit de evoluția baietilor. Suntem pe drumul cel bun. Suntem pe locul 1 în grupă și dorim o clasare cât mai bună în Campionatul Național, la categoria noastră de vârstă. Ne pregatim de retur, cu seriozitate, chiar dacă urmează o pauză competițională, până pe 4 noiembrie, când vom reintra în competiție, cu un joc cu LPS Brașov. În această perioadă vom avea mai multe jocuri de verificare și vom participa la un turneu de pregătire, la Târgoviște, atât cu Juniorii III cât și cu Juniorii IV”, a declarat antrenorul băieților de la Transilvania.


Persoane in acest articol : .

Maxim Iacob, vicecampion național la badminton (U9)

Maxim Iacob, de la secția de badminton a ACS Transilvania, este vicecampion național la categoria de vârstă U9, după o finală spectaculoasă în cadrul Campionatului Național pentru U9 și U17, care s-a desfășurat în weekend la Târgu Mureș.

De asemenea, colegul său mai mic, David Fitcu, în vârstă de doar 7 ani, a avut o prestație lăudabilă, reușind să iasă din grupe la aceeași categorie U9.

„Badmintonul brașovean renaște! În urmă cu doi ani, Alpar Miloș și David Negoiță reușeau, după mult timp, să câștige locul trei la categoria U13 a Campionatul Național, la proba de dublu băieți, un rezultat care a venit după o pauză destul de mare, pentru orașul nostru, în această disciplină. Acum, la Campionatul Național de la Târgu Mureș, Maxim Iacob a devenit vicecampion național la U9, iar David Fitcu, având doar șapte ani, a reușit să iasă din grupe și să se califice în sferturile de finală. Prestațiile celor doi redau speranța și celorlalți copii care se pregătesc în cadrul clubului nostru, urmând ca în viitorul apropiat să ne reprezinte în concursurile naționale și de ce nu și mai departe. Felicitări încă odată pentru prestația foarte bună a celor doi sportivi! Le urăm succes în continuare cu speranța că le vor călca pe urme și alți sportivi brașoveni”, a precizat Dan Stegaru, antrenorul secției de badminton de la ACS Transilvania Brașov.

Persoane in acest articol : .

Patricia Cabuz, de la ACS Transilvania, argint la Lion Cup de la Lvov

Patricia Cabuz, sportivă a Clubului Sportiv Transilvania Brașov, a participat zilele trecute la Lion Cup, un important concurs internațional de gimnastică ritmică, desfășurat în Ucraina, la Lvov, unde a fost însoțită de antrenoarea Elena Comendant.

La startul competiției s-au aflat 450 de gimnaste, cu vârste cuprinse între 3 și 15 ani, din Germania, Republica Moldova, Turcia, România și țara gazdă, Ucraina.

Micuța sportivă a ACS Transilvania s-a clasat pe locul al doilea în probele de cerc și măciuci, rezultate care i-au adus același loc și în clasamentul general al categoriei dedicate fetelor sub 10 ani, născute în 2007 sau mai mici.

„A fost un concurs greu, unul dintre cele mai renumite care au loc în Ucraina. N-a fost deloc ușor, participarea fiind una numeroasă, iar copiii având un nivel ridicat. Mai mult, am avut parte de o experiență foarte plăcută, Lvov fiind un oraș superb, supranimit «Praga Estului»”, a povestit Corina Căbuz, mama sportivei.

Patricia Cabuz are 10 ani și practică gimnastica artistică de la vârsta de 3 ani, de la 5 ani fiind în grupa de performanță a ACS Transilvania Brașov.

Persoane in acest articol : .

Convocări FRH pentru doi juniori 3

Doi handbaliști din echipa de Juniori 3, antrenați de Titus Donosa, au fost convocați de Federația Română de Handbal pentru cantonamentul de pregătire "Programul Talent", care se va desfășura în perioada 14-19 octombrie, la Complexul Olimpic de la Izvorani.
Succes, Călin Rusu și Silviu Odobeșteanu!
Persoane in acest articol : .

ACS Transilvania a câștigat derbyul de la Junioare II

Echipa de Junioare II a ACS Transilvania Brașov a câștigat derby-ul Seriei D, disputat în cadrul etapei a treia a Campionatului Național, duminică, la Sala Sporturilor „Dumitru Popescu Colibași”, împotriva concitadinei Corona, scor 35-21 (15-9).

Fetele antrenate de Simona Gogîrlă au avut o evoluție excelentă, conducând atât pe tabelă cât și în maniera de joc din primul până în ultimul minut.

Cea mai bună marcatoare a partidei a fost Alicia Gogîrlă, cu 15 goluri, urmată de Oana Borș (7), Rebeca Necula (6), Medena Păcurariu (4) și Georgiana Olaru (3).

„A fost un joc în care ne-au ieșit multe din ceea ce ne-am propus. Bineînțeles, mereu sunt lucruri care ar mai trebui îmbunătățite, mereu e loc de o creștere în joc, mai ales vorbind despre junioare. Felicit fetele pentru evoluția, ambiția, atitudinea din joc și bineînțeles pentru rezultat, dar mai avem mult de muncă. A fost, până la urmă, un simplu meci de campionat, e abia începutul sezonului, iar cel mai important aspect este ca ele să rămnă «în priză», pe parcursul fiecărui joc”, a spus antrenoarea Simona Gogîrlă.

 

Victorii și la J1 fete și J3 băieți

Cealaltă formație a ACS Transilvania pregătită de fosta mare handbalistă, cea de Junioare I, a câștigat jocul din etapa a treia contra lui CSO Plopeni, 37-30 (15-13). Nu în ultimul rând, echipa de Juniori III, antrenată de Titus Donosa, s-a impus în fața celor de la Sporting Ghimbav, 39-30 (20-13), în runda a treia a Seriei F.

După trei etape din sezonul 2018-2019, cele trei echipe de handbal ale Clubului Sportiv Transilvania care participă în Campionatul Național au victorii pe linie și se află pe primul loc în seriile din care fac parte.

 

………………………………

Lot Junioare I și II: Oana Muntean, Cristina Marin, Ramona Olar, Carla Gnadt, Ana Dulgheriu, Stefania Mărginean, Cristina Pînzaru, Andreea Bujor, Evelyn Kicsi, Bianca Lupașcu, Elena Jimbu, Lorena Necula,  Georgiana Olaru, Medena Păcurariu, Andreea Căldare, Sorina Vieru, Andreea Buțura, Maria Badea, Alice Gogîrlă, Rebeca Necula, Nicoleta Petre, Florina Buruiana, Diana Petrea, Timeea Hadnagy, Oana Borș, Daria Dragomirescu, Alexandra Ciobotariu, Lenuța Rusu, Mara Savin, Dziadyk Ioana.

Lot Juniori III: Rusu Călin, Vieru Denis, Păduraru Robert, Istrate Andrei, Manea Raul, Alex Danciu, György Márton, Constantinescu Cezar, Băltărețu Radu, Țăposu Victor, Donosa Victor, Spătarelu Andrei, Ciorobea Daniel, Odobeșteanu Silviu.

Persoane in acest articol : .

Micii baschetbaliști de la ACS Transilvania intră în Campionatul Național

Secția de baschet a ACS Transilvania intră în meciurile oficiale, la finalul acestei săptămâni. Echipa de copii născuți în 2007 și mai mici, antrenată de Zeljko Bubanja, va participa, sâmbătă – 29 septembrie, la primul turneu al sezonului contând pentru Campionatul Național U13. Puștii fostului baschetbalist muntenegrean joacă în Grupa C3, la Târgu Mureș, alături de Lucky Dragons Târgu Mureș și CSU Brașov.

„Este un prim pas, pe care îl facem în acest sezon. Practic, copiii noștri sunt cu un an mai mici decât categoria de vârstă la care sunt înscriși. Vrem să capete experiență pe parcursul celor 12 turnee care au loc, șase în toamnă și șase în primăvară, până la accederea în turneul final. Pentru sezonul următor, ne-am dori și să încercăm accederea în ultimul act al Campionatului Național U13, a spus antrenorul micilor baschetbaliști de la ACS Transilvania.

 

Lotul ACS Transilvania U13: Andrei Florin, Moise Matei, Viespescu Eduard, Pirpiliu Florin, Cerghedean Sebastian, Istioc David, Bibire Călin, Ancuța Darius, Blaga Alexandru, Padurariu Alin, Negotei robert, Axinte Andrei. Antrenor: Zeljko Bubanja

Persoane in acest articol : .

Punctaj maxim pentru echipele ACS Transilvania în Campionatul Național de handbal

Cele trei echipe de handbal ale ACS Transilvania Brașov au punctaj maxim în Campionatul Național de juniori, toate fiind lider în seriile lor după două etape scurse din sezonul regulat.

Junioarele I, antrenate de Simona Gogîrlă, au câștigat vineri cu 36-10 (17-6) în deplasare la LPS Iolanda Balaș Soter Buzău, fiind lider al Seriei D, cu 6 puncte și un golaveraj de 75-24.

Cealaltă formație antrenată de fosta mare handbalistă a României, cea de Junioare II, s-a impus duminică la CSȘ Ploiești, scor 38-17 (24-5) și conduce clasamentul Seriei D, cu 7 puncte (1 punct bonus pentru respectarea cerințelor de talie) și golaveraj 48-17.

„Sunt mândră de fetele mele. Am început bine campionatul, dar avem nevoie de constanță și cu cât trec etapele e nevoie de tot mai multă atenție și concentrare, pentru a rămâne în formă bună”, a spus Simona Gogîrlă.

Tot în deplasare au jucat în acest weekend și băieții de la Juniori III, antrenați de Titus Donosa, care cu victoria de la LPS Mihai Viteazul Alba Iulia - 45-24 (24-10) își păstrează și ei primul loc în clasamentul Seriei F, cu 6 puncte și golaveraj 93-55.

„Un joc bun și un rezultat pe măsură. O victorie meritată. Mă bucur că băieții se prezintă foarte bine la primul lor campionat național în sistem clasic. Sperăm să menținem nivelul pe care l-am arătat până în prezent”, a declarat și Titus Donosa.

Persoane in acest articol : .

Victorii pe linie la startul Campionatului Național

Echipele de juniori mari ale Clubului Sportiv Transilvania au avut un debut perfect în Campionatul Național de handbal, cu trei victorii din tot atâtea meciuri.

Sâmbătă, formația de junioare I a învins în deplasare la CSȘ Sfântu Gheorghe, scor 39-14 (17-6), echipa antrenată de Simona Gogîrlă fiind, la golaveraj, primul lider al clasamentului Seriei D, din care mai fac parte Centrul Național de Excelență Brașov, Corona Brașov, Activ CSO Plopeni, LPS Iolanda Balas Soter Buzău și CSȘ Sfântu Gheorghe.

Tot sub comanda Simonei Gogîrlă, echipa de junioare II a învins, duminică, pe teren propriu pe CSM Gloria Buzău, scor 46-20 (22-11), victorie care conferă echipei, de asemenea, primul titlu de lider al Seriei D, în care au mai fost repartizate Corona Brașov, CSȘ Făgăraș, CSȘ Ploiești, CSȘ Dinamo Brașov, CSȘ Sfântu Gheorghe, Activ CSO Plopeni și CSM Gloria Buzău.

“Am avut parte de un debut oficial reușit, cu ambele echipe. Drumul este, însă unul lung, trebuie să ne intrăm în ritm, să avem evoluții bune meci de meci, căci ne așteaptă un an încărcat. După sezonul regulat vin turneele intermediare. Deocamdată ne gândim să lucrăm pas cu pas, să ne pregătim foarte bine pentru fiecare joc din această toamnă”, a declarat Simona Gogîrlă după debutul oficial pe banca junioarelor de la ACS Transilvania.

Tot duminică, juniorii 3 au învins cu scorul de 48-31 (24-13) în deplasarea de la CSȘ Făgăraș. Băieții antrenați de Titus Donosa au fost repartizați în Seria F, alături de CSȘ Dinamo Brașov, LPS Brașov, Sporting Ghimbav, CSȘ Făgăraș și LPS Alba Iulia.

“Mă bucur că băieții au început cu dreptul campionatul și sper să avem o linie de rezultate bune, dar mai ales de jocuri reușite”, a spus și antrenorul băieților de la ACS Transilvania, și ei lideri după prima etapă.

Persoane in acest articol : .

Sportivii ACS Transilvania s-au antrenat la Coresi

Sute de sportivi ai Clubului Sportiv Transilvania Brașov s-au antrenat în acest weekend la Coresi Shopping Resort, în cadrul unui eveniment prin care s-a dorit popularizarea sportului în rândul tinerilor și al copiilor.

Astfel, s-au aflat pe terenul din incinta centrului comercial dintre cei mai mici copii ai clubului, echipele de baby handball (antrenori Alina Șorodoc și Cristi Filip), fotbal (Mihai Pascu și Marius Sabău), volei (antrenor Marius Sabău), gimnastică artistică (Diana Chelaru), gimnastică ritmică (Carla Stoica) și baschet (Zeljko Bubanja).

Evenimentul a fost închis de echipele de handbal-juniori, alături de antrenorii Simona Gogîrlă și Titus Donosa.

 “Ne-am dorit să ne apropiem de copiii Brașovului și să îi chemăm către mișcare și către sport, împreună cu gazdele noastre de la Coresi Shopping Resort, care se îndreaptă, de asemenea, mereu,  către comunitatea brașoveană. A fost un prim pas, căci sportivii noștri vor reveni, în mai multe weekenduri din această toamnă, pe diferite secții, cu ateliere sportive care se vor desfășura în cel mai mare centru comercial al orașului”, a declarat Marius Fetti, director al ACS Transilvania Brașov.

Persoane in acest articol : .

Baschetbaliștii lui Zeljko Bubanja, bronz la Mureș

Băieții de la echipa de baschet U12 au terminat pe locul 3 Cupa LPS Mureș.
În grupe, baschetbaliștii antrenați de Zeljko Bubanja au învins cu același scor, 44-16, pe Lynx Ploiești (albastru) și pe LPS Târgu Mureș (portocaliu), pierzând la limită, 28-30, în fața lui CSU Sibiu.
În semifinale, băieții au pierdut cu Lynx Ploiești (portocaliu), scor 27-57, câștigând apoi finala mică, 27-15 cu CSU Sibiu.

Persoane in acest articol : .

Echipele de J3, ultima repetiție înaintea startului de campionat

Trupa de handbal junioare 3, antrenată de Carmen Cartaș, a participat sâmbătă la Cupa de Toamnă, competiție organizată de Asociația Județeană de Handbal Brașov și Direcția Județeană pentru Sport și Tineret.
Echipa noastră a terminat pe locul al doilea, după victorii cu CSS Sfântu Gheorghe (19-11) și Dinamo Brașov (25-13) și o înfrângere cu CSS Făgăraș (19-23).
De asemenea, Fleșeriu Denisa a primit titlul de MVP al competiției.
La același turneu au participat, duminică, și handbaliștii de la J3, antrenați de Titus Donosa, care au terminat tot pe pe locul secund și care au fost protagoniștii unui meci-spectacol. Disputa cu CSS Odorheiu Secuiesc a fost una cu numeroase răsturnări de situație, goluri superbe și ratări peste ratări.
Harghitenii s-au impus la un gol dferență (23-22) și au câștigat ultimul turneu amical înaintea debutului de campionat.
"Am ratat mult, dar ne-au ieșit combina?iile", a concluzionat, scurt, antrenorul băieților noștri.
În celelalte două meciuri, Transilvania a trecut de Dinamo Brașov (28-15) și CSS Făgăraș (30-19).
Silviu Odobeșteanu a primit premiul individual pentru MVP-ul turneului.
Persoane in acest articol : .

Micuții handbaliști de la Transilvania, la Festivalul Național de BabyHandbal 2018

O echipă de 10 mici handbaliști ai ACS Transilvania, fete și băieți, a participat la Festivalul Național de BabyHandbal 2018, eveniment programat la finalul săptămânii trecute, la București.
37 de echipe au evolua la sala din Complexul Agronomia, la categoriile feminin, masculin și mixt, la cea din urmă fiind înscrisă și echipa noastră, antrenată de Alina Șorodoc și Cristi Filip.
Puștii noștri au fost repartizați în Grupa 4, alături de formațiile CS Danubius Călărași, CS Phoenix Constanța, HC Talentul este Cheia și ACS Academia Junior Ploiești.
În ultima zi, ei au fost văzuți la lucru și premiați de către secretarul general al Federației Române de Handbal, Cristina Vărzaru.

Campioana Romaniei la Handbal Jr.2 premiata de primarul George Scripcaru!

Echipa de handbal feminin, junioare II, a clubului ACS Transilvania Brașov a fost premiată de primarul George Scripcaru pentru titlul național cucerit în acest sezon.

Într-un cadru festiv, în Aula Universității Transilvania din Brașov, unde au fost premiați elevii care au obținut rezultate foarte bune la învățătură în acest an școlar, Campioanele României au fost primite cu flori de reprezentanții Primăriei Brașov. Munca depusă de aceste fete a fost recunoscută de toată lumea, iar Consiliul Local a făcut un gest frumos și le-a premiat pe handbaliste pentru performanța obținută.

„Mulțumim celor din Consiliul Local Brașov și primarului George Scripcaru pentru vorbele frumoase pe care le-au spus la această premiere și pentru atenția pe care ne-au acordat-o. Cu siguranță nu ne vom opri aici și vom continua să reprezentăm Brașovul cu cinste în toate competițiile în care vom fi angrenați. Acest titlu național este al Brașovului”, a declarat directorul Clubului Sportiv Transilvania Brașov, Marius Fetti.

Al 4-lea Turneu Final!

Baietii de la ACS Transilvania merg la Baia Mare după medalii!
O noua finala a Campionatului National de Handbal pentru sportivi de la ACS Transilvania Brasov! După ce junioarele II de la Clubul Sportiv Transilvania Brașov au cucerit titlul național la handbal și au obținut peste capul trofeului acordat Campionilor României, iar cei mai mici handbalisti de la Transilvania, juniorii V, au fost rasplatiti in Turneele Finale cu medalii de aur: fetele la Rm. Valcea si baietii la Turda, un venit randul juniorilor IV sa "bata" pentru medalii la Turneul Final de la Baia Mare.
Astfel, după ce au câștigat fără înfrângere, turneul semifinal de la Brașov, găzduit de Sala Sporturilor DP Colibasi, sportivii antrenați de Titus Donosa și Cristian Filip, vor participa în perioada 13-17 iunie la Baia Mare, la TURNEUL FINAL al Campionatului Național de Handbal masculin Juniori IV. Echipa brasoveana a fost repartizată în grupa B, alături de formațiile CSM Ploiești, LPS Vaslui și LPS Targu Jiu.
"Suntem optimisti. Este o performanta remarcabila, ca din primul an de juniori 4 din campionat, sa calificam in Turneul Final si astfel sa intram in lupta finala pentru titlu. Cele mai bune echipe din tara se vor infrunta la Baia Mare. Ne-am pregătit bine, vom aborda fiecare meci în parte cu maxima seriozitate și ne-am propus să aducem la Brasov o medalie. Baietii pe care ii antrenez sunt foarte talentati si disciplinati si au reusit sa iata, intr-o scurta perioada de pregatire sa intre in lupta pentru medalii. Ei sunt speranta pentru renasterea masculinului masculin in orasul Tampa, in cadrul Clubului Sportiv Transilvania, unde performanta este la ea acasa. Atat la fete cat si la baieti am avut patru echipe calificate in acest an la turneele finale de campionat national. Ne mandrim cu asta! ", a precizat Titus Donosa,

BRAȘOV. Planuri mari la ACS Transilvania după titlul cucerit de junioarele 2. „Următorul obiectiv, să câștigăm «aurul

Echipa de handbal junioare 2 de la ACS Transilvania Brașov a dat lovitura în acest sezon și a cucerit titlul național.

 

 „A fost un an frumos pentru echipa noastră. Am dominat grupa în sezonul regulat, am trecut cu brio de turneul semifinal, iar la turneul final echipa a strălucit și a impresionat pe toată lumea. Nu a fost ușor, au fost și momente de răscruce, am întâmpinat multe dificultăți, dar seriozitatea și dorința de a face performanță ne-au ajutat. Pentru clubul nostru, acest titlu reprezintă o încununare a muncii, o răsplată pentru toate eforturile pe care le-am făcut și, mai ales, o confirmare a valorilor pe care le-am susținut și le-am promovat. Este un model de succes, având în vedere că acest club a construit prin forțe proprii, în numai 3 ani, o formație campioană națională, iar șase sportive ale acestei echipe au fost convocate la loturile naționale. Rezultate foarte bune am avut și la celelalte grupe. Piramida este formată la secția de handbal, iar faptul că există continuitate de la o grupă de vârstă la altă constituie un factor esențial în atingerea obiectivelor. Astfel, în acest sezon am avut șase echipe calificate în turneele semifinale, patru la fete și două la băieți, și patru echipe calificate în turneele finale”, a declarat directorul ACS Transilvania, Marius Fetti.

 

În doi ani, în Liga Națională

Conducătorii clubului au, însă, obiective importante și pentru viitor. Primul, câștigarea „aurului” la junioare 1 în campionatul următor. Apoi, în viitor se intenționează formarea unei echipe de senioare, care să înceapă în Divizia A și să promoveze în Liga Națională.

 

Pentru sezonul următor, rezultatul din acest an ne obligă la un singur obiectiv, titlul național la junioare 1. Avem un nucleu format din cele mai bune jucătoare din țară, componente ale loturilor naționale, dar pentru că țintim tot mai sus, vom întări și mai mult lotul în această vară. Toate jucătoarele au contract cu noi până la 23 de ani, deci nimeni nu va pleca. Echipa își va urma traseul firesc, vom concura la junioare 1, mai avem încă multe de arătat, însă dorim să facem pași siguri, să păstrăm continuitatea la toate categoriile. Având în vedere valoarea jucătoarelor, am fost tentat să fac echipă pentru Divizia A din acest an, dar după o analiză atentă și obiectivă, am hotărât că e în interesul echipei și al sportivelor să nu ardem etapele, să avem răbdare. Avem sportive foarte talentate, care în 2-3 ani vor ajunge nume mari în handbalul românesc. Echipa de senioare este parte din proiectul nostru. Așa cum am spus, așteptăm să ne vină timpul, să fim pregătiți din toate punctele de vedere. Avem potențial și, dacă ne menținem și vom avea susținere, peste un an ne înscriem în Divizia A cu obiectiv de promovare în Liga Națională. E prea devereme să mă pronunț în legătură cu numele antrenorului, dar am lucrat până acum cu profesioniști și voi cauta în continuare să atrag în acest proiect oameni de valoare, dăruiți cu pasiune și încredere în ceea ce fac”, a adăugat Marius Fetti.

 

„Poate vine și Primăria lângă noi. Aceste sportive sunt ale Brașovului și fac cinste acestui oraș”

 

Fiind un club privat, ACS Transilvania trăiește în mare măsură din venituri proprii, Fetti puncâtând: „Bugetul se compune în cea mai mare parte din venituri proprii și sponsorizări, motiv pentru care performanța noastră merită apreciată și mai mult. Am primit sprijin și de la Consiliul Județean Brașov, în cadrul programului «Sportul de performanță», și vreau să le mulțumesc pe această cale pentru deschiderea, corectitudinea și transparența de care au dat dovadă. Deși sumele au fost mici în raport cu cheltuielile pe care le avem, ne-au fost de mare ajutor, fiind singurul sprijin din partea autorităților locale. Din partea Primăriei nu am primit nimic până acum, deși aceste sportive sunt ale Brașovului și fac cinste acestui oraș prin performanțele lor. Sperăm ca măcar de acum încolo Primăria să-și îndrepte atenția și către ele, deoarece, la fel că alți sportivi, merită să fie promovate și susținute. În forma actuală, această echipă reprezintă viitorul handbalului brașovean, avem sportive cu un potențial extraordinar, care pot atinge performanțe. Îmi doresc ca autoritățile locale să aibă o viziune comună, unitară și să nu irosească șansa de a valorifica aceste talente. Nu cred că mai există vreun oraș cu un asemenea potențial în sectorul juvenil la handbal. Dacă s-ar investi acum, la acest nivel, Liga Națională ar deveni o poveste de succes pentru Brașov în viitorul apropiat. Categoric, nu se poate face echipă de Liga Națională doar din investiții private, costurile sunt mult prea mari, iar implicarea autorităților locale este absolut necesară și obligatorie în acest sens. Toate echipele din ligă sunt susținute de autorități locale, lucru absolut normal în sportul de performanță la acest nivel. La Brașov avem o pepinieră extraordinară, cu jucătoare de perspectivă, trebuie găsită o formulă, în măsura în care se dorește, pentru ca ele să rămână ale Brașovului și să realizeze performanțe pentru Brașov. Noi vom continuă să investim în sectorul juvenil. O parte a proiectului nostru vizează și revitalizarea handbalului masculin. Lucrăm și pe acest segment, iar rezultatele încep să apară, Clubul Sportiv Transilvania Brașov fiind prezent cu două echipe de băieți în fazele finale ale campionatului național de juniori și minihandbal din acest an”.

http://www.mytex.ro/stiri/185-sport/handbal/576576-brasov-planuri-mari-la-acs-transilvania-dupa-titlul-cucerit-de-junioarele-2-urmatorul-obiectiv-sa-castigam-aurul-la-junioare-1.html

Persoane in acest articol : .

Un vis implinit

Echipa noastră este Campioana României la handbal Jr 2! O performanta in care am crezut cu încăpățânare, in ciuda tuturor obstacolelor, un proiect pentru care am muncit enorm, in care am pus mult suflet, bani, încredere si ambiție. Mulțumesc tuturor celor care m-au sprijinit, m-au înțeles si au apreciat eforturile mele!
Mulțumesc d-na Mariana Tîrcă pentru aceasta bucurie pe care mi-ați făcut-o, va prețuiesc si va stimez in mod deosebit! Sunteți o mare campioana si o adevarata profesionista! 
Mulțumesc campioanelor mele, părinților acestora, colegilor, colaboratorilor si prietenilor mei!
Mulțumesc in nume personal tuturor antrenorilor cu care am colaborat si prin mâinile cărora au trecut aceste sportive! Fiecare dintre ei a avut, la timpul lui, o contribuție importantă in formarea si evoluția lor. 
Mulțumesc Vasile Curițeanu, Lena Brebeanu, Veronica Mindrescu!
Mulțumesc domnule profesor Ferencz Lechner pentru ca m-ați ajutat si m-ați sfătuit de multe ori!
Felicitări tuturor! Hai Transilvania!
Persoane in acest articol : .

ACS TRANSILVANIA BRASOV - Campioana Nationala!!!

Fetele de la Transilvania sunt campioanele României !!!
Echipa de juniori al Clubului Sportiv Transilvania din Brașov a jucat fără greșeală la finalul turneului Campionatului Național, competiție desfășurată la Comănești (Bacău), iar la final a plecat acasă cu trofeul acordat campionilor României. Brașovencele au început cu un meci împotriva formației Chimia Râmnicu Vâlcea cu care au dispus cu scorul de 27-24 (14-11). Pentru fetele pregătite de Mariana Tîrcă au marcat Bianca Lupașcu și Rebeca Necula câte 9 goluri fiecare, Georgiana Olaru 4 reușite, Ioana Bălăceanu și Sorina Vieru câte 2 goluri fiecare și Andreea Buțura o reușită. Din nefericire gruparea de sub Tâmpa a pierdut-o pentru următorul joc pe unul dintre cei mai buni jucători de pe teren, Rebeca Necula. 
În meciul al doilea, Bălăceanu și compania au pierdut jocul disputat în formația CSM București cu scorul 21-19, marcatorii brașovencelor fiind Bălăceanu 6 goluri, Lupașcu și Olaru câte 4, Bujor 3 și Vieru și Petrea câte o reușită fiecare. 
În ultimul meci din grupă ACS Transilvania Brașov a trecut de CSS Tulcea cu scorul de 22-19 și a obținut astfel biletele pentru semifinalele competiției. În meciul cu formația de pe malul Dunării pentru gruparea de sub Tâmpa au marcat Lupașcu 8 goluri, Rebeca Necula 5 și Petrea, Vieru și Jimbu câte 3 goluri fiecare. 
A urmat semifinala, una în care s-au întâlnit cele două formații rivale de sub Tâmpa, ACS Transilvania și Corona. Fetele pregătite de Mariana Tîrcă au dominat întâlnirea și s-au impus la final cu scorul de 22-15. Bianca Lupașcu a fost din nou cel mai bun marcator al jocului cu 9 goluri inscrise. Ea a fost excelenta alaturi de Necula si Bălăceanu cu 4 goluri inscrise, de Georgiana Olaru cu 2 reuși și de Petrea, Vieru și Bujor cu câte un gol înscris fiecare. 
Ajunse în final după o muncă extrem de greu, fetele de la Transilvania nu au lăsat nimic la voia întâmplării. Brașovencele au început meciul cu Olimpic Târgu Mureș în forță, au preluat inițiativa, au condus de la un capăt la celălalt și au impus fără nici un fel de probleme cu scorul de 31-18. Marcatoarele brașovencelor din finală au fost: Lupașcu 11 goluri, Olaru 10, Bălăceanu 5, Necula și Petrea câte 2 și Sorina Vieru o reușiă. 
Brașovencele nu au câștigat doar medaliile de aur ale campionatului național. Georgiana Olaru a câștigat două titluri individuale, fiind declarată cea mai bună protecție și cel mai bun pivot al turneului final, iar Rebeca Necula a fost declarată cea mai bună centru.

"Este un sentiment extraordinar. Sunt mândră de aceste fete minunate care, într-un timp foarte scurt, au reușit să înțeleagă ce-mi doresc de la ele și să pun aceste lucruri în practică pe teren. Sunt foarte fericit că au îndeplinit o viziune și au câștigat medaliile de aur ale campionatului național de juniori II. Este momentul lor și trebuie să se bucure de această performanță ", a declarat Marian Tîrcă, la finalul competiției antrenoarea brașovencelor. 

"Astăzi este o zi extrordinară pentru clubul nostru. Am reușit o performanță extraordinară de mare și de importantă. Suntem cel mai bun echipă de juniori din România! Vreau să mulțumesc fetei pentru modul în care au fost oferite pe parcursul acestui sezon și pentru rezultatele pe care le-au obținut. Un merit extrem de mare în realizarea acestei performanțe îl reprezintă Mariana Tîrcă. Pentru mine este o deosebită plăcere să pot lucra cu un astfel de om, o profesionistă desăvârșită, care a demonstrat încă o dată că este una dintre cele mai bune antrenoare din țară. Suntem foarte fericiti ca am reusit sa castigam acest titlu si cu siguranta nu vom opri aici ", a declarat si directorul clubului ACS Transilvania Brașov, Marius Fetti.
 
Persoane in acest articol : .

18 medalii la Cupa Luceafarul!

Au stralucit la propriu la “Cupa Luceafarul”! Vorbim de atletii Clubului Sportiv Transilvania Brasov, care au dominat concursul organizat in Poiana Brasov. Peste 100 de sportivi, categoria C1, C2 SI C3, copii de 9-13 ani, dar si mai mici,  au luat startul la  competitia organizata la nivel judetean de Asociatia Judeteana de Atletism, ajunsa la a treia editie. Practic, cluburile de atletism din judet au trimis in concurs  cei mai bine cotati atleti. Intr-o companie selecta, sportivii de la ACST, au reusit clasari pe podium si chiar o premiera: la oina, competitia a fost practic acaparata de micutii sportivi de la Transilvania care au obtinut locurile 1, 2, 3 si patru. Astfel podiumul a fost acaparat de Dobrica Sara, Vranceanu Briana, Moisiuc Rebeca Calina si Sasu Ducsoara. O alta premiera, de aur de aceasta data, cu multiple clasari pe podium a realizat-o Dobrica Sara, care a luat aurul la 50 de metri, 200 de metri, oina si saritura in lungime. Tot la fete, au obtinut medalii si Serban Stefania, locul 3 la 200 de metri, Serban Maria locul 3 la saritura in lungime si locul 1 la oina. Baietii nu s-au lasat mai prejos, si au obtinut la randul lor clasari pe podium. Timis Eric Cristian a dominat practic concursul si o obtinut aurul la 60 si 200 de metri, argintul la saritura in lungime si bronzul la oina. Tot la oina au obtinut clasificari pe podium, Mostovoi Matei, argint si Nica Stefan bronz. Folea Matei a luat bronzul  la saritura in lungime si argintul la 50 de metri.

             “ Sunt foarte multumita de evolutia sportivilor pe care ii antrenez. Multi dintre ei sunt mici, sub categoria de varsta, insa s-au batut de la egal la egal cu adversarii lor mai mari. Mai mult, rezultate excelente au obtinut si micutii atleti care se antreneaza la noi numai de o luna, doua ceea ce spune multe depre talentul lor. Am avut ca si club, cei mai multi atleti pe podium, lucru care ne onoreaza si ne determina sa continuam antrenamentele la fel de serios cum am facut-o si pana acum,” a declarat antrenoarea ateltilor de la Clubul Sportiv Transilvania Brasov, Adriana Mirea.

            La finalul competitiei, copiii au primit diplome, medalii si cadouri din partea organizatorilor.

Persoane in acest articol : .

Handbalul de la Transilvania confirma: toate echipele calificate in Turneele Semifinale

Clubul Sportiv Transilvania Brașov tinde să devină unul dintre cele mai performante cluburi private din România. La Transilvania Brașov sunt 14 secții sportive care au activitate si peste 1000 de sportivi, angrenați în diverse competiții pe plan local, județean sau național. La Transilvania Brașov poți să faci fotbal, baschet, volei, handbal, atletism, lupte, patinaj, badminton, gimnastică ritmică și artistică, bob și sanie, dar și alte sporturi.

Secția de handbal este „bijuteria coroanei”. La secția de handbal feminin există deja o piramidă completă, iar la băieți piramida este deja construită până la nivelul juniorilor III. La feminin, echipele de junioare I, II și III au obținut deja calificarea la turneele semifinale ale campionatelor naționale, ceea ce face din Clubul Sportiv Transilvania Brașov singurul club privat din România care are toate cele 3 echipe importante de juniori calificate la turneele semifinale. De echipele de junioare I și II se ocupă cuplul de antrenoare format din Mariana Tîrcă și Alina Șorodoc, în timp ce junioarele III sunt pregătite de Lena Brebeanu.

„La Transilvania Brașov am găsit o piramidă gata formată, cu jucătoare bine instruite care vin din urmă. Echipele de junioare I, II și III s-au calificat la turneele semifinale și sunt convinsă că putem face o figură frumoasă în acest an. Avem jucătoare extraordinare, atmosfera este una superbă și cred că suntem pe drumul celbun spre marea performanță. Trebuie însă să rămânem modești, să lucrăm în continuare la fel de bine și rezultatele nu vor întârzia să apară. Este extraordinar că un club privat a reușit să facă astfel de investiții și că are o piramidă completă până la nivel de junioare I, în handbalul feminin”, a declarat Mariana Tîrcă, antrenoarea junioarelor I și II de la Clubul Sportiv Transilvania Brașov.

De secția de handbal masculin răspunde profesorul Titus Donosa, care într-un timp foarte scurt a creeat un grup foarte bun la nivel de juniori IV. De altfel, CS Transilvania Brașov a reușit să califice două echipe la turneul pe euro-regiune în competiția juniorilor IV, una dintre ele fiind campioană județeană. La juniori V lucrurile merg cel puțin la fel de bine. Băieții pregătiți de Cristian Filip au câștigat campionatul județean, iar în această săptămână s-au impus și în turneul pe euro-regiune.

„Avem mult de muncă, dar lucrurile arată din ce în ce mai bine. Suntem pe drumul cel bun și cred că Brașovul poate redeveni un centru important în handbalul masculin din România prin ACS Transilvania”, a declarat Titus Donosa.

„Sunt foarte mândru de aceste rezultate. În spatele acestor performanțe stă însă o muncă titanică și investiții pe măsură. Toți antrenorii care au trecut pe la acest club și-au avut o contributie importanta la aceste performanțe. Este o onoare pentru noi să dăm jucătoare la loturile naționale și ne mandrim cu faptul că suntem singurul club privat care a reușit să califice echipele de junioare I, II și III la turneele semifinale. Cu siguranță nu ne oprim aici și ne dorim medalii. Vom continua să muncim, dar ne dorim ca autoritățile locale să-și întoarcă fața și spre acești copii ai Brașovului, care joacă pentru orașul nostru și care fac cinste comunității. Prin rezultatele și prin acțiunile noastre, noi promovăm orașul Brașov și așteptăm ca autoritățile să ne acorde și nouă atenția și susținerea cuvenită”, a declarat directorul ACS Transilvania Brașov, Marius Fetti.

 

 

Cinci junioare II de la ACS Transilvania Brasov convocate la loturile nationale ale Romaniei

In urma pregatirii si evolutiei excelente de pana acum din Campionatele Nationale, junioarele 2 de la ACS Transilvania Brasov, Ioana Balaceanu, Ana Dulgheriu, Bianca Lupascu, Georgiana Olaru si Rebeca Necula au fost selectate in loturile nationale de junioare si cadete ale Romaniei. 

Lotul national de cadete participa in aceste zile la Turneul International organizat de Federatia Romana de Handbal la Ramnicu-Valcea. Din lotul national care va infrunta Slovacia, Polonia si Ungaria fac parte si sportivele de la ACS Transilvania Brasov, Olaru Georgiana si Necula Rebeca.  

“Ma bucur foarte mult ca avem deja selectionate 5 sportive la loturile nationale. Asta inseamna ca fetele sunt serioase, talentate,  iar la clubul nostru se face treaba de calitate. Sper ca aceste sportive  sa se regaseasca de cat mai multe ori in echipa nationala si sa ne reprezinte cu cinste in infruntarile pe care le vor avea”, a declarat Mariana Tirca, antrenoarea echipei de junioare II a Clubului Sportiv Transilvania Brasov.

#haiRomania#forzaTransilvania

Persoane in acest articol : .

Rezultate excelente pentru patinatorii de la Transilvania

Cinci patinatori brașoveni, legitimați la clubul sportiv Transilvania Brașov, au participat în luna decembrie la Cupa României ce s-a desfășurat la Inzell, în Germania.

Sportivii de la Transilvania, pregătiți de fostul multiplu campion național, Marius Paraschivoiu, au avut rezultate excelente. La fiecare categorie s-au alergat patru curse și s-a făcut un clasament general.

Alexia Trofin, în vârstă de 7 ani, a cucerit medalia de argint la categoria juniori F în competiția fetelor, în care s-au disputat două curse pe distanța de 100 de metri și două pe distanța de 300 de metri. Tot argint a luat și Tudor Debu (10 ani) la categoria juniori E, băieți.

Junioarele E au avut și ele o comportare foarte bună. Iulia Ionescu a ocupat poziția a treia și a cucerit medalia de bronz, în timp ce Andreea Bănuțiu a fost pe locul patru în clasamentul general. La această categorie s-a alergat pe distanțele de 300 și 500 de metri.

În competiția junioarelor D, Karmina Schneider a urcat pe ultima treaptă a podiumului. Patinatorii de la această categorie de vârstă au concurat pe lungimile de 500 și 1000 de metri.

Rezultatele sunt cu atât mai bune cu cât, competiția de la Inzell a fost prima pentru sportivii de la Transilvania. Munca de pusă de aceștia împreună cu antrenorul Marius Paraschivoiu s-a văzut la această competiție, iar secția de patinaj viteză a CS Transilvania Brașov, are un viitor extrem de frumos.

Antrenorul celor de la Transilvania, Marius Paraschivoiu, a reprezentat România în nenumărate rânduri la Cupe și Campionate Mondiale. El este și deținătorul recordurilor naționale în probele de 500 și 1000 de metri. Marius Paraschivoiu a reușit să obțină baremele de calificare pentru edițiile Jocurilor Olimpice de la Vancouver din 2010 și de la Soci din 2014.

„Sunt mulțumit de comportarea sportivilor. Cred că se putea mai mult, având în vedere că la finalul primei zile eram pe prima poziție la junioare F. Copiii au fost extraordinari și au avut rezultate foarte bune, dacă ne gândim că aceasta a fost prima lor participare la o competiție de asemenea anvergură. Acum ne vom întoarce la antrenamente și ne pregăti pentru campionatele naționale pe probe ce vor avea loc în luna februarie. Îmi doresc mult să ne întoarcem și de acolo cu rezultate foarte bune”, a declarat tehnicianul patinatorilor de la CS Transilvania Brașov, Marius Paraschivoiu.

Persoane in acest articol : .

Mariana Tîrcă revine pe banca tehnică după câteva luni de pauză.

La câteva luni după ce s-a despărţit de Corona Braşov, Mariana Tîrcă revine pe banca tehnică, la un alt club din localitate. Clubul Sportiv Transilvania Braşov a anunţat oficial semnarea unui contract cu golgheterul all-time al naţionalei de handbal feminin pentru pregătrirea grupelor de junioare I şi II. Mariana Tîrcă va fi ajutată de Alina Şorodoc, fosta ei elevă de la Rulmentul.

„Este timpul să trecem la următorul nivel. Fetele au progresat foarte mult în ultima perioadă şi pentru asta vreau să-i mulţumesc antrenorului şi omului Vasile Curiţeanu. Am făcut o analiză şi am considerat că e momentul să facem mai mult. Am reuşit să semnăm o înţelegere cu Mariana Tîrcă, o antrenoare care nu mai are nevoie de niciun fel de prezentare. A fost cea mai bună handbalistă a României şi una dintre cele mai bune din lume. Consider că avem o generaţie de handbaliste extrem de talentate şi e momentul ca ele să fie puse în valoare. Mariana Tîrcă va fi ajutată de Alina Şorodoc, o fostă jucătoare recunoscută pentru tenacitatea şi ambiţia ei”, a declarat directorul general al Clubului Sportiv Transilvania Braşov, Marius Fetti.

„M-am alăturat acestui proiect cu foarte multă plăcere, mai ales că ne cunoaştem de foarte mult timp. Am văzut toată munca depusă la acest club care a ajuns la un nivel foarte bun. Ne alăturăm şi noi acestui proiect cu toate cunoştinţele noastre, cu tot ceea ce am acumulat în carieră şi sperăm ca împreună să facem lucruri frumoase. La nivel de junioare I şi junioare II există o echipă care a demonstrat că are valoare şi a obţinut rezultate foarte mari. Sperăm ca împreună să reuşim să aducem aceste jucătoare acolo unde ne dorim noi. Sunt un antrenor care mereu şi-a dorit foarte mult şi întotdeauna mi-am propus să câştig. Sperăm să reuşim în primul rând să ajungem la turneul final, iar acolo să facem tot ce depinde de noi pentru a câştiga o medalie. Vreau să le mulţumesc celor de la Transilvania pentru încrederea pe care ne-au acordat-o şi cu siguranţă vom da totul pentru acest club”, a declarat Marian Tîrcă.

Ca antrenoare, Mariana Tîrcă are în palmares două titluri la senioare cu Oltchim şi Rulmentul, dar şi la junioare II cu Corona Braşov. De asemenmea, fosta internaţională a pregătit naţionala de junioare generaţia 98-99, care a ocupat locul 4 la Campiomnatul European de acum 2 ani.

http://www.prosport.ro/alte-sporturi/handbal/mariana-tirca-revine-pe-banca-tehnica-dupa-cateva-luni-de-pauza-cu-cine-a-semnat-si-ce-obiective-are-fosta-componenta-a-echipei-nationale-16814750

Persoane in acest articol : .

O fostă medaliată la Jocurile Olimpice va antrena la Brașov!

Viitorul gimnasticii artistice se construiește la Brașov. Clubul Sportiv Transilvania Brașov își dorește să facă performanță la toate secțiile și vrea să devină principalul furnizor de talente pentru echipa națională de gimnastică artistică a României.

O fostă medaliată la Jocurile Olimpice de la Londra va antrena viitoarele gimnaste ale Brașovului. Diana Chelaru se alătură echipei de antrenoare a clubului din care mai fac parte două foste campioane Antonia Cătălina Diță și Andreea Acatrinei.

Diana Chelaru s-a născut la 15 august 1993 la Onești și a fost componentă de bază a echipei naționale de gimnastică a României. Cea mai importantă medalie a Dianei a fost obținută la Jocurile Olimpice de la Londra din 2012 unde a cucerit alături de echipa României, medalia de bronz. Ea are în palmares și o medalie de argint la sol la Campionatul Mondial de la Rotterdam din Olanda din 2010. Diana Chelaru are și trei medalii la Campionatele Europene, un argint la sol în 2011 la Berlin, și două medalii de bronz în 2010 la Birmingham, una la sol și una cu echipa României.

În Cupa Mondială, noua antrenoare a clubului sportiv Transilvania Brașov a cucerit o medalie de aur la sol în 2012 la Cottbus în Germania, o medalie de argint la sărituri în 2010 la Ghent în Belgia și argint la sol și bronz la sărituri, în 2011 la Paris în Franța.

 „Suntem extrem de încântați că am reușit să ne întărim echipa de antrenori de la secția de gimnastică artistică. Avem acum trei antrenoare de excepție care cu siguranță vor face ca micuțele gimnaste ale clubului nostru să progreseze și să ajungă la marea performanță. Diana este o fostă mare campioană, știe ce înseamnă performanța, știe ce sacrificii trebuie făcute pentru a ajunge la o medalie olimpică și este extrem de dornică să împărtășească din experiența pe care a acumulat-o. Sunt convins că va avea rezultate foarte bune și cred că Transilvania Brașov va fi un centru extrem de important pentru gimnastica artistică feminină din România”, a declarat directorul clubului sportiv Transilvania Brașov, Marius Fetti. 

http://brasovtv.com/index.php/sport/7403-o-fosta-medaliata-la-jocurile-olimpice-va-antrena-la-brasov

Persoane in acest articol : .

10 medalii la gimnastica ritmica

Secția de gimnastică ritmică a Clubului Sportiv Transilvania Brașov a cucerit o sumedenie de medalii la Turneul Internațional de Gimnastică Ritmică, „Ciocârlia”. La competiția desfășurată la Chișinău în perioada 14-16 octombrie 2017 au participat peste 100 de sportive din Moldova, Ucraina, Rusia și România. CS Transilvania Brașov s-a întors de la competiția din Republica Moldova cu 10 medalii: 2 de aur, 4 de argint și 4 de bronz. 
10 gimnaste legitimate la clubul brașovean au luat startul la turneul internațional de la Chișinău. În competiția „Mica Gimnastă” , la categoria 7 ani, Dalina Ungureanu a urcat pe cea mai înaltă treaptă a podiumului. La categoria 6 ani, Clubul Sportiv Transilvania a urcat din nou pe podium, după ce Nora Spulber a obținut medalia de argint. Bianca Nastasă a cucerit argintul și Teodora Olteanu bronzul la categoria 8 ani. Toate cele patru sportive sunt pregătite de antrenoarea Carla Stoica.

La categoria a IV-a, sportive cu vârste cuprinse între 9 și 10 ani, Daria Ceban, sportivă pregătită de Elena Comendant la secția de gimnastică ritmică din Chișinău a Clubului Sportiv Transilvania, a urcat pe cea mai înaltă treaptă a podiumului la individual compus. O altă gimnastă pregătită la Chișinău, Nicoli Maniță a cucerit medalia de argint. Argint a luat și Izabela Vîrnă, în timp ce Patricia Cabuz, Raluca Gafton și Florina Radu au obținut medalii de bronz.

„A fost o competiție extrem de reușită pentru gimnastele noastre. A fost un ultim test înainte de Cupa României și Campionatul Național pentru Ansambluri. Ne-am simțit foarte bine la Chișinău și sunt încântată de rezultatele obținute de fete. A fost obositor, dar medaliile cucerite ne-au făcut să uităm de oboseală”, a declarat antrenoarea gimnastelor de la CS Transilvania Brașov, Carla Stoica.

Următoarele provocări pentru gimnastele braşovene sunt Cupa României și Campionatul Naţional pentru Ansambluri, competiții ce se vor desfășura în luna noiembrie.

Persoane in acest articol : .

Victorii pe linie!

Echipele de handbal ale Clubului Sportiv Transilvania au obținut victorii pe linie la finalul săptămânii trecute. 

Echipa de junioare II își continuă parcursul fără greșeală în seria F a campionatului național. În weekend, formația condusă de Vasile Curițeanu și Lena Brebeanu a primit vizita liderului seriei, formația CSS Mediaș. Brașovencele au dominat meciul de la un capăt la celălalt și s-au impus cu scorul de 32-12 (18-8). Trupa de sub Tâmpa și-a asigurat victoria încă de la pauză când avea 10 goluri avans pe tabela de marcaj. În partea secundă apărarea a funcționat perfect iar CS Transilvania Brașov nu a primit decât patru goluri. Antrenorii echipei brașovene au folosit și patru handbaliste promovate de la echipa de junioare trei, care astfel au debutat în campionatul junioarelor II. Diana Petrea, Luiza Tomoșoiu, Denisa Fleșeriu și Andreea Olari au făcut față cu brio jocului de debut. În meciul cu CSS Mediaș pentru ACS Transilvania au marcat: B. Lupașcu și G. Olaru câte 8 goluri, A. Bujor 7, S. Vieru 4, A. Buțura 2 și A. Marincea, D. Petrea și D. Fleșeriu câte o reușită fiecare. În runda următoare, Bujor și compania vor evolua în deplasare împotriva fetelor de la CSS Sfântu Gheorghe.

Nici junioarele I nu s-au lăsat mai prejos. Fetele pregătite de Vasile Curițeanu au câștigat extrem de clar jocul de pe teren propriu disputat în compania fetelor de la CSS Dinamo Brașov, scor 47-26 (23-12). Meciul a fost unul fără istoric, iar după trei etape, CS Transilvania a ajuns la cinci puncte în clasamentul seriei E. Pentru formația condusă de Vasile Curițeanu au marcat: Georgiana Olaru 14 goluri, Bianca Lupașcu și Andreea Bujor câte 6 goluri fiecare, Ramona Olar și Andreea Buțura câte 5, Cristina Marin, Mara Marinescu și Oana Căprar câte 3 goluri fiecare și Sorina Vieru 2 reușite. Pentru brașovence urmează duelul din etapa a patra cu echipa Centrului Național de Excelență.

Pentru ca totul să fie perfect la final de săptămână, junioarele III ale Clubului Sportiv Transilvania Brașov au câștigat și ele duelul cu LPS Sebeș cu scorul de 25-18 (14-11). Fetele conduse de Lena Brebeanu și Cristina Romila nu au avut parte de un meci ușor, însă s-au mobilizat și au reușit să câștige la final toate punctele puse în joc. Pentru Transilvania au marcat: Diana Petrea 12 goluri, Florina Buruiană 5 goluri, Alexandra Ciobotariu,Raluca Poderașcu și Mara Savin câte 2 goluri fiecare și Raluca Dediu și Denisa Fleșeriu câte o reușită fiecare. În urma acestui rezultat, CS Transilvania Brașov a acumulat opt puncte în clasamentul seriei D din campionatul național de junioare III. Fetele pregătite de Lena Brebeanu și Cristina Romila au patru victorii și o înfrângere în primele cinci runde disputate și vor juca în etapa viitoare în deplasare în compania formației Bastya Lazărea.

Proiect finanțat de Consiliul Județean Brașov prin programul „Promovarea sportului de performanță”.

Persoane in acest articol : .

Saptamana Europeana a Sportului Scolar

Clubul Sportiv Transilvania Brașov s-a implicat în activitățile sportive ce au avut loc cu ocazia Săptămânii Europene a Sportului Școlar. Antrenorii și sportivii clubului de sub Tâmpa și-au găsit timp să meargă prin școli și să se antreneze alături de elevi. Astfel cei de la ACS Transilvania Brașov au sărbătorit împreună cu elevii și cadrele didactice din școlile brașovene Săptămâna Europeană a Sportului Școlar. 
Cu ocazia acestui eveniment, sportivii de la ACS Transilvania Brașov s-au antrenat alături de elevii din clasele 1-8 de la Școala Gimnazială nr. 13, Școala Gimnazială nr. 15, Școala Generală nr. 11, Școala Generală nr. 9, Școala Generală nr. 27, Școala Generală nr. 1, Școala Generală nr. 3 și Colegiul Național Unirea.  
Elevii împreună cu sportivii de la ACS Transilvania Brașov au jucat handbal, fotbal, baschet sau volei și s-au întrecut în probe de gimnastică. Sportivii brașoveni au oferit demonstrații, iar antrenorii de la Transilvania au condus antrenamente. 
„Săptămâna Europeană a Sportului Școlar” a fost un eveniment organizat la nivel național de Ministerul Tineretului și Sportului și Federația Română Sportul Pentru Toți.
Persoane in acest articol : .

Transilvania Training Day

Clubul Sportiv Transilvania te invită la Training Day!
În zilele de 9 și 10 septembrie la Coressi Shoping Resort, sportivii și antrenorii Clubului Sportiv Transilvania Brașov organizează ziua porților deschise. Este momentul în care toată lumea poate vedea cum lucrează profesioniștii.
Vor fi demonstrații de dans sportiv, handbal, gimnastică artistică și gimnastică ritmică, patinaj viteza, volei, fotbal, atletism și baschet.
Toți brașovenii sunt invitați să vină cu copiii, să se antreneze alături de sportivii de la Transilvania, să vadă ce sport îi atrage și li se potrivește și să facă mișcare sub îndrumarea profesioniștilor.
Training Day by Transilvania Brașov, pe 9 și 10 septembrie la Coressi Shoping Resort.
Transilvania Brașov, mai mult decât sport!
Persoane in acest articol : .

Antrenor de top pentru junioarele de la CS Transilvania

CS Transilvania Brașov vrea să facă performanță. Secția de handbal a clubului este una dintre cele mai importante, iar oficialii clubului le-au asigurat handbalistelor toate condițiile pentru a face pasul spre marea performanță. Acum, mai marii Clubului Sportiv Transilvania Brașov au reușit să aducă un antrenor cu nume la echipa de junioare II. Handbalistele de sub Tâmpa vor fi pregătite de Vasile Curițeanu.

Fostul mare jucător al celor de la Tractorul Brașov a antrenat de-a lungul timpului doar echipe de seniori. El a lucrat atât cu formații de băieți cât și cu formații de fete, doar la nivelul Ligii Naționale. Pentru Vasile Curițeanu, un antrenor care a pregătit ultima oară echipa CSM Făgăraș în Liga Națională masculină, aventura de la Clubul Sportiv Transilvania Brașov este o provocare. El are șansa de a șlefuii și de a forma o echipă competitivă care să poată face pasul spre marea performanță.

 „Am doirt să aducem un antrenor, alături de care aceste fete să poată crește. Considerăm că Vasile Curițeanu este cea mai potrivită persoană pentru a le învăța pe fete ce înseamnă handbalul de performanță. Experiența dânsului, modul profesionist în care privește handbalul și faptul că se informează mereu despre cele mai noi metode de antrenament ne-au convins că este persoana potrivită pentru postul de antrenor al echipei de junioare II. Ne dorim să le oferim sportivilor de la toate secțiile clubului, șansa de a învăța de la cei mai buni”, a declarat directorul CS Transilvania Brașov, Marius Fetti.

Vasile Curițeanu va fi ajutat la CS Transilvania Brașov de directorul tehnic al secției de handbal, domnul profesor Ferencz Lechner. 

http://brasovtv.com/index.php/sport/2404-antrenor-de-top-pentru-junioarele-de-la-cs-transilvania


CS Transilvania Brașov, un club care crește frumos

Antrenorii Clubului Sportiv Transilvania s-au întâlnit pentru a analiza reușitele din 2016 și pentru a pune la punct strategia pentru anul 2017. CS Transilvania Brașov este unul dintre cele mai  mari cluburi din orașul de sub Tâmpa având peste 1000 de copii legitimiați la cele peste 15 secții care activează în cadrul clubului.

Antrenorii clubului brașovean au analizat împreună cu cei din conducere rezultatele obținute în 2016. Echipa de volei feminin, a avut un parcurs excelent și ocupă la finalul anului poziția secundă a clasamentului Dviziei A2 est.

„A fost un an de excepție. Nimeni nu se aștepta la un astfel parcurs din partea noastră, dar sunt mândru de aceste fete extraordinare care au dat dovadă de valoare. Avem șansa de a promova, însă nu acesta este obiectivul nostru. Noi trebuie să creștem în continuare la fel de frumos”, a declarat Răzvan Pătran, antrenorul echipei de volei de la CS Transilvania Brașov.

O altă secție foarte importantă a clubului de sub Tâmpa este cea de handbal. Dacă la feminin, rezultatele au fost foarte bune, conducătorii grupării brașovene s-au gândit să revitalizeze și handbalul masculin.

„Mă bucur că am fost cooptat în acest club și sper să reușesc să pun umărul la revitalizarea handbalului masculin. Îmi aduc aminte de momentele în care Brașovul avea două echipe în Liga Națională, Tractorul și Dinamo Brașov. Sper ca din ce în ce mai mulți băieți să vină spre handbal și să facem o echipă bună la Transilvania”, a declarat Titus Donosa antrenorul echipei de handbal masculin de la CS Transilvania Brașov.

Secția cu un succes extraordinar este cea de gimnastică ritmică. Peste 250 de fetițe din orașul de sub Tâmpa se antrenează sub îndrumarea antrenoarelor Carmen Stoica, Elena Lupu, Iulia Garaba și Carla Stoica.

„Este minunat să lucrezi cu aceste fetițe. Este adevărat că este foarte mult de muncă, dar atunci când vezi că exercițiile au ieșit, satisfacția este una pe măsura muncii depuse. Am avut un an foarte bun cu rezultate bune atât pe plan național cât și internațional. În 2017 îmi doresc să continuăm să dezvoltăm ce am început și să obținem rezultate cel puțin la fel de bune”, a spus și Carla Stoica, antrenoare de gimnastică ritmică la CS Transilvania Brașov.

Clubul Sportiv Transilvania Brașov se ghidează după un principiu general valabil în sportul mondial. Ei încearcă să creeze o piramidă, pentru a avea o bază cât mai mare de selecție pentru echipele mari și pentru marea performanță.

„Încercăm să construim un club pe niște principii sănătoase. Avem nevoie de liniște, de răbdare și de foarte multă muncă. Îmi doresc ca din ce în ce mai mulți copii să vină să facă sport. Dacă vom reuși să creem o bază de selecție cât mai mare, atunci cu siguranță vom avea șansa de a face performanță. CS Transilvania Brașov a devenit cel mai mare club din județ, dacă ne uităm la numărul de copii care activează în clubul nostru și la numărul de secții pe care le avem. Sper să continuăm pe aceași linie și să ajutăm în continuare sportul brașovean și să le oferim copiilor șansa de a face sport într-un cadru organizat”, ne-a declarat conf. univ. dr. Ioan Turcu, președintele CS Transilvania și decanul Facultății de Educație Fizică și Sporturi Montane din cadrul Universității Transilvania Brașov.

Gruparea de sub Tâmpa își propune să continue să atragă cât mai mulți copii spre sport și își dorește ca în anul 2017 să obțină rezultate din ce în ce mai bune la competițiile naționale și internaționale la care va lua startul. La CS Transilvania Brașov copiii pot face primii pași în atletism, handbal, volei, gimnastică artistică și ritmică, baschet, fotbal, patinaj, bob și sanie, box, dans sportiv, natație, lupte, karate sau tenis de masă.

 http://brasovtv.com/index.php/sport/2146-cs-transilvania-brasov-un-club-care-creste-frumos
Persoane in acest articol : .

Final de sezon

S-a încheiat prima parte a Turneului Final de Handbal Jun.III feminin 2016.

Drumul nostru s-a oprit aici. Suntem mulțumiți și avem convingerea că se putea mai mult.

Felicităm echipa și îi dorim mult succes în continuare!

Clasamentul arată astfel:

Locul 5 – CS Danubius Galați

Locul 6 – CS Transilvania Brașov

Locul 7 – ACS Corona Brașov

Locul 8 – LPS Brăila

Mâine se va decide și prima parte a clasamentului și bineînțeles Campioana României.

 

A fost un an bun, cel mai bun, am dovedit că se poate, normal că se putea și mai mult dar asta e. Echipa a fost construită în doar doi ani de zile și e un rezultat de excepție. Probabil că dacă aveam lotul complet, și aici mă refer la accidentările suferite, în special la absența lui Patti, care nu a putut juca deloc în Turneul Final, altul era rezultatul.

Pentru sezonul următor obiectivul ramâne calificarea în Turneul Final.

Mulțumesc echipei, clubului, conducerii, Universității Transilvania și tuturor celor care ne-au susținut și au crezut în noi. Suntem în topul celor mai bune echipe din țara și aici trebuie să rămânem. Mulțumesc.” – Veronica Mîndrescu


Persoane in acest articol : .

Paste Fericit!

Cu ocazia Sfintelor Sărbători de Paște, Clubul Sportiv Transilvania Brașov vă dorește să petreceți clipe minunate alături de cei dragi, gânduri senine, liniște și cât mai multe împliniri.
Paște Fericit!
Persoane in acest articol : .

SĂRBĂTORI FERICITE!

Clubul Sportiv TRANSILVANIA Brașov  vă urează tuturor "SARBATORI FERICITE!" alături de cei dragi, sănătate și împlinirea tuturor dorințelor.
Fie ca aceste Sărbători de Iarnă să vă umple sufletele de bucurie, încredere, speranță și iubire, iar Moșul să vă aducă cele mai dorite și neașteptate cadouri!


CRACIUN FERICIT! și LA MULȚI ANI!
Persoane in acest articol : .

Fii alaturi de sportivii de performanta!

Valorile trebuie recunoscute si promovate. Talentul merita o sansa. Sunt multi sportivi pe care natura ii inzestreaza, dar societatea ii defavorizeaza. Pentru ei, pentru ambitia si daruirea de care dau dovada, incercam sa facem mai mult, sa le cream conditii decente de pregatire si sa le oferim cele necesare practicarii sportului de performanta. In acest sens, veniturile asociatiei noastre sunt directionate in mare parte catre activitatea de performanta: dotarea cu echipamente si materiale sporive corespunzatoare, servicii medicale, cheltuielile aferente calendarului competitional, deplasari, cantonamente s.a.

Daca doresti sa pui umarul alaturi de noi la promovarea si sustinerea sportivilor de performanta, o poti face sub orice forma, orice fel de ajutor fiind binevenit.

Daca esti persoana juridica poti dona o parte din impozitul pe profit sau poti face o sponsorizare.

Daca esti persoana fizica poti directiona  2 % din impozitul pe venit catre asociatia noastra sau poti face o donatie direct in contul nostru deschis la BCR Brasov: nr cont RO 03 RNCB 0053 1432 9902 0001.

Multumim tuturor celor care ne-au oferit suportul lor!
Persoane in acest articol : .

Cursuri de KRAV- MAGA

CS Transilvania Brasov organizeaza cursuri de KRAV- MAGA pentru adulti. Parintii sportivilor inscrisi la CST beneficiaza de o reducere de 50%.

Cursurile vor incepe din 10 octombrie 2015. Programul cursurilor va fi afisat pe site dupa constituirea grupelor.

Pentru inscrieri va rugam sa trimiteti un e-mail cu numele si datele dvs de contact, numele copilului si disciplina sportiva la care este inscris acesta pe adresa office@cstbv.ro.

KRAV- MAGA este arta martiala israeliana de autoaparare care va permite sa neutralizati amenintarile prin miscari scurte, rapide si eficiente, orientate spre zonele sensibile ale agresorului. Va invata sa evitati conflictele, dar in cazul in care nu aveti de ales, veti putea lupta eficient pentru a supravietui.

Krav-Maga a fost dezvoltat pentru a ajuta oamenii obisnuiti sa supravietuiasca intr-un conflict cu unul sau mai multi agresori – mai mari, mai puternici si mai rapizi. La cursurile de Krav-Maga invatati sa faceti fata cu succes agresiunilor din toate domeniile vietii dvs: amenintari verbale, hartuiri, umiliri, constrangeri de orice fel, atacuri fizice etc.

 Krav-Maga poate fi practicat de oricine, indiferent de sex, varsta, conditie fizica. Practicand Krav-Maga va dezvoltati atat fizic, cat si emotional: deveniti mai increzator in fortele proprii, scapati de diverse frici sau traume, va creati si va mentineti o conditie fizica excelenta, reduceti stresul zilnic etc.
Persoane in acest articol : .

Cum alegem sportul potrivit pentru copii?

Sportul este un factor esential in cresterea si evolutia copilului intr-o societate in care sedentarismul, obezitatea, agresivitatea  sau manifestarile depresive au atins cote alarmante.Tot  mai multi parinti devin constienti de importanta pe care o are practicarea unui sport in educarea si dezvoltarea sanatoasa a copilului lor. Cum alegem insa sportul potrivit, astfel incat acesta sa contribuie la dezvoltarea corespunzatoare a copilului, in acord cu nevoile sale? Iata cateva aspecte de care trebuie sa tinem cont:
1. VARSTA are un rol foarte important in alegerea activitatilor sportive deoarece copilul trebuie sa fie pregatit emotional si fizic. Un inceput prea timpuriu poate deveni frustrant si poate indeparta copilul definitiv de sport. Pentru copiii cu varsta pana la 4 ani este bine sa va orientati catre programe axate pe jocuri si amuzament. Incepand cu varsta de 4-5 ani copilul poate practica activitati sportive individuale sub indrumarea unui antrenor specializat: gimnastica, balet, dans sportiv, natatie. De la 6 ani copilul este pregatit pentru practicarea sporturilor de echipa: baschet, fotbal, handbal, volei s.a. Dupa 8 ani, fie sport individual, fie de echipa: atletism,lupte, judo, karate, tenis, rugby.
2. PREFERINTELE COPILULUI. Este bine sa indrumati copilul catre un sport care ii place lui, nu dvs. Tineti cont de preferintele lui, de interesul pe care il manifesta fata de un anumit sport. Chiar daca in cele din urma acesta nu se va dovedi a fi cel mai potrivit, copilul va avea multe de invatat din aceasta experienta. De asemenea, lasati-l sa experimenteze, sa incerce mai multe sporturi.  Copiilor le ia ceva timp sa-si dea seama care sunt activitatile preferate.
3. ABILITATILE PARTICULARE ale copilului va pot ajuta sa decideti ce sport i s-ar potrivi. Daca ii place muzica si reactioneaza la ritm, alegeti dansul sportiv sau gimnastica, daca alearga mult si e rezistent la mersul pe jos i se potriveste atletismul, daca are forta si e agil – luptele sau rugby-ul, daca in parc face strategii de joaca e potrivit pentru fotbal, handbal, volei.
4. PERSONALITATEA. Inainte de a va inscrie copilul la un sport ar trebui sa luati in considerare personalitatea copilului si nivelul lui de dezvoltare pentru a va asigura ca practicarea unui sport este o experienta pozitiva pentru toti. Fiecare copil are propria personalitate care nu se potriveste oricarui tip de sport. Un sport precum rugby-ul va accentua hiperactivitatea unui copil deja agitat. In acest caz se poate opta pentru tenis, inot, atletism sau schi, dezvoltandu-i astfel rezistenta si rabdarea. Pentru copiii foarte timizi putem alege un sport combativ, precum artele mariale, luptele, handbal sau baschet. Copiilor sensibili, cu veleitati artistice li se potrivesc gimnastica sau dansul.

Persoane in acest articol : .

© Copyright 2015 Clubul Sportiv Transilvania Brasov.
Un proiect MediaMind